Poliția Constanța: Acțiuni de informare privind metoda ”Accidentul”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliția Constanța: Acțiuni de informare privind metoda ”Accidentul”

Eveniment 02 Februarie 2018 / 13:30 2037 accesări

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfăşurat în această săptămână activităţi de prevenire a infracţiunilor de înşelăciune prin metoda „Accidentul”, pe raza Secțiilor 1, 3 și 5 Poliție Constanța.

Astfel, poliţiştii s-au aflat printre seniorii Constanței, la Cluburile de pensionari de pe raza municipiului Constanța, oferind vârstnicilor pliante cu sfaturi şi recomandări, cu scopul prevenirii infracţiunilor de înşelăciune prin metoda „Accidentul”.

Sfatul polițiștilor este ca cetățenii să apeleze numărul unic de urgență 112, ori de câte ori primesc telefoane de la persoane necunoscute, care cer sume de bani, sub pretextul că o rudă de-a acestora ar fi fost implicată într-un accident rutier.

În cazul în care vă confruntați cu o astfel de situație, polițiștii vă sfătuiesc să cereți apelantului cât mai multe detalii privitoare la unitatea medicală, de Poliție sau de Parchet, acolo unde s-ar afla ruda implicată în accidental rutier.

Totodată, probați veridicitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a altor persoane (rude, cunoștințe etc.), care vă pot oferi informații suplimentare și nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea. Escrocii mizează tocmai pe reacția de moment, cu un impact emoțional puternic.



12