Poliţia de Frontieră va avea nave construite în Croaţia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţia de Frontieră va avea nave construite în Croaţia

Politică 31 Octombrie 2009 / 00:00 395 accesări

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a semnat, la începutul lunii octombrie, un contract în valoare de aproape patru milioane de euro, prin Facilitatea Schengen, cu firma croată Tehnomont, privind fabricarea a 20 de ambarcaţiuni de patrulare şi intervenţie destinate Poliţiei de Frontieră (PFR). Contractul se derulează în cadrul proiectului RO-FSCH 18, respective „Întărirea controlului la frontierele externe prin creşterea mobilităţii navale şi terestre“. Valoarea totală a contractului este de 3,7 milioane de euro, iar durata acestuia este de 11 luni şi 25 de zile de la data semnării lui. Fondurile au fost alocate prin Facilitatea Schengen, ce reprezintă un instrument temporar pentru sprijinirea Bulgariei şi a României în perioada dintre data aderării şi sfîrşitul anului 2009, în vederea finanţării acţiunilor la noile frontiere externe ale Uniunii. Cele 20 de ambarcaţiuni vor ajunge la inspectoratele poliţiilor de frontieră din Botoşani, Iaşi, Galaţi, Vaslui, Tulcea, Mehedinţi şi Caraş-Severin. Navele vor avea aproximativ 7 metri lungime şi 2,5 metri lăţime, vor putea transporta minimum şase persoane, inclusiv echipajul, vor atinge viteza maximă de 40 de kilometri la oră, iar autonomia la viteza de croazieră va fi de aproximativ patru ore, potrivit clauzelor din contract.

Taguri articol


12