Ce este Poliţia Locală? Care este rolul ei, cum trebuie să fie organizată şi să funcţioneze? Ce atribuţii au agenţii care fac parte din această structură şi ce reguli trebuie să respecte ei? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările care îşi găsesc răspunsuri în cartea „Poliţia Locală în România de astăzi”. Autorul, cms. şef George Dorel Popa, fostul şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa şi actualul comandant al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Constanţa, abordează problematica Poliţiei Locale dintr-o triplă perspectivă - a diplomatului de carieră, a poliţistului, dar şi a profesorului universitar. Cms. şef George Dorel Popa, care predă de doi ani la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa, reuşeşte să îmbine în acest volum notele de curs cu experienţa dobândită în perioada în care a ocupat funcţia de ataşat de Afaceri Interne în ambasadele ţării noastre din Polonia şi Japonia. Cartea, prima din România care tratează subiectul Poliţiei Locale, se adresează deopotrivă studenţilor, publicului larg, celor care vor să activeze în acest domeniu şi poate deveni un ghid extrem de util pentru autorităţile publice locale care încearcă să înfiinţeze astfel de structuri de ordine publică. Trebuie menţionat faptul că o lucrare ce vizează această temă este extrem de actuală, în contextul în care statisticile date publicităţii în ultima perioadă arată că infracţionalitatea stradală se află pe un trend ascendent, iar nevoia de siguranţă a cetăţenilor este mai mare decât oricând.
SERVICIU PUBLIC Cuvântul înainte este semnat de prof. univ. dr. Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii „Ovidius” Constanţa, care arată în introducerea sa că „autorul lucrării valorifică în mod fericit experienţa îndelungată (...) şi prezintă nu doar aspecte legislative de natură internă, dar şi descrieri interesante ale modului în care sunt organizate şi funcţionează instituţii similare din străinătate”. Cms. şef George Dorel Popa subliniază pe parcursul întregului volum rolul comunitar al Poliţiei Locale, despre care scrie în primul capitol că „se prezintă sub forma unei instituţii cu o funcţie socială accentuată, având o puternică calitate de serviciu public aflat în slujba cetăţeanului. Unul dintre motivele importante ale apariţiei Poliţiei Locale în România a fost acela de apropiere a forţelor de menţinere a ordinii şi siguranţei publice de cetăţean şi de societatea civilă”. Autorul lucrării priveşte apariţia Poliţiei Locale în contextul fenomenului globalizării, care a dus la ştergerea frontierelor şi a ridicat o nouă provocare în faţa autorităţilor statale în încercarea lor de a-şi proteja cetăţenii. Cms. şef George Dorel Popa consideră că înfiinţarea Poliţiei Locale constituie unul dintre răspunsurile găsite de forţele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice, care au fost obligate să se adapteze şi să evolueze pentru a putea garanta securitatea socială. Lucrarea poate fi găsită în prezent la Biblioteca Judeţeană, la Biblioteca Universităţii „Ovidius” Constanţa, dar şi la Bibilioteca Naţională, urmând ca în curând să apară şi în librăriile din Constanţa.