Publicaţia rusească “The New Times” va fi dată în judecată pentru calomnie după ce a publicat mărturii ale unor membri ai trupelor de elită din cadrul poliţiei din Moscova, denunţând acte de corupţie şi abuzuri de putere în rândul acestora. Circa 300 de poliţişti din cadrul celui de-al doilea batalion al OMON, forţe speciale ale poliţiei din Moscova, s-au reunit luni şi au decis să depună o plângere împotriva publicaţiei “The New Times” pentru aceste calomnii, se arată într-un comunicat dat publicităţii de Departamentul de Informaţii din cadrul poliţiei din Moscova. Această iniţiativă este o reacţie la un interviu publicat luni de cotidian, în care cinci membri din cadrul celui de-al doilea batalion şi-au acuzat în mod dechis superiorii că protejează mafioţi şi prostituate. Aceştia au denunţat, de asemenea, aceste acţiuni într-o scrisoare adresată Kremlinului şi Parchetului.
Disensiunile din cadrul OMON, forţe responsabile cu dispersarea manifestaţiilor neautorizate şi considerate de obicei ca fiind loiale puterii, sunt fără precedent. Ministerul rus de Interne şi poliţia au fost implicate, în ultimele luni, în numeroase scandaluri de corupţie, crime şi falsificare de dovezi. Potrivit statisticilor oficiale ale structurilor de verificare a poliţiei, peste 5.000 de infracţiuni au fost comise în 2009, cu 11% mai mult decât în anul precedent. Între acestea, peste 3.000 sunt cazuri de corupţie şi de abuz de putere. Prin urmare, preşedintele Medvedev a anunţat iniţierea unei vaste reforme a poliţiei şi a sistemului penitenciar.