Aurelian Zaheu a cîştigat concursul pentru ocuparea funcţiei de inspector şef al IPJ Constanţa. Chiar şi în aceste condiţii, ar fi o naivitate să credem că domnia sa nu se bucură de sprijinul politic al unora dintre cei aflaţi la putere. Sigur, într-o societate normală şi democratică, orice legătură de acest gen, fie ea şi teoretică, este anulată din start. La noi însă, după un obicei moştenit de la o guvernare la alta, se respectă regula perversă a jocului politic. Cine cîştigă alegerile ia tot! Aurelian Zaheu nu este membru de partid, dar domnia sa nu poate face abstracţie de galoanele politice ale şefului din fruntea MIRA, cît de independent ar vrea să pară… Cine a ignorat acest mic amănunt nu a făcut prea mulţi purici la Constanţa, fiind tras repede pe dreapta. De regulă, cadrele propuse pentru diverse funcţii de conducere au fost recrutate din pepiniera proprie a partidelor aflate la putere, punîndu-se un accent deosebit pe capacitatea acestora de a percuta la comenzi politice şi mai puţin pe profesionalism. Ca atare, niciun fost inspector şef, cu buletin de Bucureşti, Sibiu sau Iaşi, deci fără vreo legătură cu Constanţa, nu a rupt gura tîrgului! Aurelian Zaheu spune că a venit aici să facă treabă. Am mai auzit lozinca asta. Ba, de ce să nu recunosc, chiar mai mult decît atît, mi-au trecut pe la ureche angajamente, priorităţi şi soluţii de-a dreptul aiuritoare. Domnul Zaheu este mai modest şi poate mult mai realist decît toţi cei care s-au plimbat pe la IPJ precum gîsca prin apă. Nu mă îndoiesc o clipă că domnia sa vrea să facă treabă. Problema e alta. Îl vor lăsa să facă treabă susţinătorii săi politici, învăţaţi să dea indicaţii şi să intervină în rezolvarea unor cazuri? Evident, unde au interese! Răspuns: Niet. Pe urmă, sigur, este important că vrea, dar mai important este să şi poată, pentru că ştiţi cum este cu putirinţa… Constanţa se dovedeşte a fi în continuare o nucă mult prea tare pentru cei care se cred comisari fără pereche. Toţi indivizii care s-au perindat pe aici, purtînd în epoleţi culoarea partidelor aflate la putere, s-au lăudat că vor pune la respect mafia locală. În cele din urmă, s-au dovedit a fi nişte poeţi, naivi sau personaje uşor de corupt. În cele mai multe din cazuri, am trăit cu convingerea că anumite cadre sînt mobilizate pentru întărirea poziţiei mafiei şi nicidecum pentru slăbirea ei! E drept, poliţia constănţeană dispune de o logistică infantilă şi de efective decimate, în primul rînd, de o pregătire profesională de-a dreptul jenantă. Chiar eu, după ce mi-a fost spartă maşina în centrul oraşului, am fost pus să-mi caut singur actele prin boscheţi! La fel au păţit şi nişte bieţi turişti austrieci. Mă rog, ar fi fost bine dacă minusurile s-ar fi oprit aici. Ce ne facem, însă, cu mafioţii care îţi iau gîtul pe stradă pentru simplul motiv că ai traversat prin dreptul lor?! Cine pune capăt şirului interminabil de infracţiuni economice? Cînd vom afla cine sînt cei care protejează activitatea contrabandiştilor, pentru că, dacă observaţi, de cîţiva ani încoace, nu se mai suflă o vorbă despre acest segment? Poate că Aurelian Zaheu, care totuşi nu se află la prima tinereţe în meseria sa, este animat de cele mai bune intenţii, dar e greu de crezut că va schimba ceva la Constanţa. În primul rînd, pentru că susţinătorii săi aflaţi la putere nu au dovedit pînă acum, şi, iată, au ajuns la final de mandat!, că intenţionează să contribuie cu ceva la însănătoşirea climatului din România. Mă tem că, în cazul în care vor veni alţii la putere, nici nu va avea timp să se facă prea repede cunoscut constănţenilor! De regulă, cei care, prin via Constanţa, şi-au netezit drumul spre o funcţie mai mare sau au vizat o ieşire triumfală la pensie au avut, într-o perioadă extrem de tulbure, de îndeplinit o singură misiune-vînarea unor politicieni. De pildă, într-o anume perioadă, avansările erau condiţionate codificat de numărul de dosare penale croite pe calapodul lui Radu Mazăre sau al lui Nicuşor Constantinescu. Au fost cadre care s-au evidenţiat printr-un avîntat exces de zel, dar, într-un final ridicol, nu au demonstrat nimic şi au dispărut prin arhivele sediului central al Poliţiei Române. Ca Bîrgoz, de pildă, mai sînt şi alţii care au plecat precum au venit, lăsînd în urma lor un puternic damf al neputinţei. În ultima vreme, se vorbeşte foarte mult despre independenţa Justiţiei. Dar a Poliţiei? Stiu că o să fiu contrazis de cei care susţin că şeful Poliţiei, indiferent cum îl cheamă şi ce naţionalitate are, este apolitic. Aşa e, dar prefectul nu este tot apolitic?