Potrivit unor date prezentate de şeful Poliţiei Române, chestor principal Dan Valentin Fătuloiu, la Conferinţa Euromonitor "Comerţul ilicit cu produse din tutun", aprox. jumătate din piaţa ilegală a ţigaretelor are ca sursă magazinele duty-free de la graniţele ţării. Potrivit statisticilor, în ultimii doi ani, poliţiştii au constatat 257 de infracţiuni de contrabandă, fiind acuzate 198 de persoane, printre care şi funcţionari publici. Mai mult, chestorul Fătuloiu susţine că în micul trafic de frontieră sînt implicaţi copii, fiind înregistrate 560 de ieşiri-intrări, pe cap de minor, într-un an. Inspectorul general a atras atenţia că legislaţia prevede pedepse mai blînde pentru cei care introduc marfă de contrabandă prin punctele de graniţă, faţă de cei care vor să aducă produse trecînd peste frontiera verde. Ca urmare, Poliţia Română a propus creşterea sancţiunilor aplicate pentru aceste activităţi ilegale, revizuirea definiţiei contrabandei şi lărgirea ariei de acoperire legislativă pentru acest fenomen. Anul acesta, cea mai importantă acţiune în privinţa combaterii traficului cu ţigări a fost operaţiunea “Carpaţi”, în care au fost constatate 22 de infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală, fiind date peste două mii cinci sute de amenzi în valoare totală de 700 de mii de euro. De asemenea, anul trecut, poliţiştii au descoperit patru fabrici clandestine de ţigarete. Potrivit directorului general al Euromonitor, Cristina Vasiloiu, la nivel european, situaţia nu diferă prea mult faţă de cea din România, în 2005, în Europa, 9 % din comerţul cu ţigări fiind marfă provenită din contrabandă, adică 78 de miliarde de ţigarete.