Poliţia rusă se pregăteşte să contracareze atentatele teroriştilor georgieni

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţia rusă se pregăteşte să contracareze atentatele teroriştilor georgieni

Externe 17 Octombrie 2008 / 00:00 504 accesări

Ministrul finlandez Afacerilor Externe, Alexander Stubb, a cărui ţară deţine preşedinţia OSCE, a apreciat joi că “începerea discuţiilor de la Geneva pe tema Georgiei a fost prudentă, dar satisfăcătoare”. Diplomaţii UE, ai ONU şi ai OSCE nu au reuşit, totuşi, miercuri să reunească, pentru prima dată de la conflictul din august, ruşii şi georgienii în aceeaşi sală a Palatului Naţiunilor Unite din Geneva. În plus, zvonuri îngrijorătoare parvin cu privire la intenţiile poliţiei ruse de a contracara planurile teroriştilor georgieni de comitere a unor atentate în principalele oraşe din Rusia, în replică la decizia Moscovei de a recunoaşte independenţa Abhaziei şi a Osetiei de Sud. Cotidianul “Izvestia” a publicat două avertismente care au fost trimise poliţiei la nivel naţional în care se preciza că grupări radicale georgiene pregătesc o serie de atacuri în Moscova, Sankt Petersburg şi în staţiunea Soci de la Marea Neagră. “Patrioţii Georgiei vor folosi atentatori sinucigaşi şi o nouă metodă de terorism - deschiderea focului la întîmplare în pieţe publice”, se menţionează în document. Poliţia din Moscova nu a făcut comentarii referitor la acest articol pentru “a evita panicarea cetăţenilor”, precizînd că o operaţiune antiteroristă va avea loc în capitală.

Şi Ministerul de Interne din Osetia de Sud a acuzat observatorii UE că nu garantează securitatea acestei regiuni separatiste georgiene în urma retragerii trupelor ruse. Ministrul de Interne oset Mihail Mindzaiev i-a acuzat pe observatorii UE, sosiţi la 1 octombrie pentru a-i înlocui pe militarii ruşi în regiunile adiacente teritoriilor separatiste Osetia de Sud şi Abhazia, că nu fac nimic împotriva răpirilor în masă a civililor şi a tirurilor georgiene împotriva satelor osete. Separatiştii împreună cu Rusia, pe de o parte şi Georgia, pe de altă parte, se acuză reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului semnat la sfîrşitul războiului ruso-georgian din luna august. La rîndul său, preşedintele Mihail Saakaşvili a declarat joi că Rusia nu are dispoziţia de a negocia. “Sîntem pregătiţi să discutăm cu ruşii, dar ei nu au dispoziţia necesară pentru a negocia. Nu putem legitima ocupaţia ilegală şi epurarea etnică din Osetia de Sud, nici prezenţa reprezentanţilor oseti”, a precizat preşedintele georgian. Joi, discuţiile de la summit-ul UE de la Bruxelles asupra conflictului din Georgia au fost suspendate din cauza unor dificultăţi de procedură apărute încă din primele ore.

Taguri articol


12