Poliţia şi Fiscul, la bilanţ

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţia şi Fiscul, la bilanţ

Justiție 11 Noiembrie 2010 / 00:00 603 accesări

Conducerile Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi Poliţiei Române s-au întâlnit, ieri, pentru a analiza activităţile desfăşurate în acest an pentru combaterea evaziunii fiscale. Reprezentanţii ANAF spun că în cadrul întâlnirii s-au analizat activităţile desfăşurate în acest an pentru combaterea contrabandei cu ţigări, verificarea legalităţii activităţilor de producţie, depozitare, transport şi comercializare a legumelor şi fructelor proaspete, alcoolului şi băuturilor alcoolice, produselor cerealiere şi plantelor tehnice. „Pentru prima dată au fost instituţionalizate mecanisme de cooperare între autorităţi care au competenţă de control în vederea combaterii evaziunii fiscale. Această cooperare se manifestă nu doar la nivel central, cât şi la nivelul structurilor teritoriale, garantând astfel coerenţa acţiunilor desfăşurate. Succesul activităţilor desfăşurate este dat de implicarea tuturor partenerilor, şi profit de ocazie pentru a solicita tuturor structurilor de poliţie să intensifice acţiunile pentru crearea unui mediu de afaceri curat“, a precizat Petre Tobă, şeful Poliţiei Române. În acelaşi timp, şeful ANAF a specificat că anul acesta au fost înregistrate rezultate mai bune decât în anii anteriori. „Continuăm în acelaşi ritm acţiunile de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, prin toate structurile ANAF, dar şi în acţiuni comune cu Poliţia Română, cu care de altfel am colaborat excelent pe tot parcursul anului, fapt dovedit şi de rezultatele bune obţinute împreună. În plus, am solicitat tuturor grupurilor de lucru să dea dovadă de o mai bună colaborare interjudeţeană, astfel încât fenomenul de fraudă şi evaziune fiscală să poată fi controlat şi mai bine, iar mărfurile ce fac obiectul contrabandei să fie urmărite până la destinaţie“, a adăugat preşedintele ANAF, Sorin Blejnar.



12