Poliţia sud-africană a anunţat, ieri, că a preluat operaţiunile de securitate de pe patru din cele zece stadioane ce găzduiesc meciuri de la Cupa Mondială, după ce angajaţii unei firme private, care se ocupau de arenele respective, au intrat în grevă. Stadioanele aflate sub supravegherea Poliţiei sunt cele din Cape Town, Durban, Port-Elizabeth şi Johannesburg (Ellis Park). „Poliţia naţională sud-africană şi comitetul local de organizare au ajuns la un acord pentru ca SAPS să preia provizoriu controlul operaţiunilor de securitate pe patru stadioane”, se arată într-un comunicat al Poliţiei. „Am activat aceste planuri de urgenţă pentru a asigura o bună desfăşurare a competiţiei. Suntem siguri că această schimbare nu va aduce prejudicii nici Cupei Mondiale, nici activităţilor noastre, ale Poliţiei”, a precizat comisarul naţional Bheki Cele. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Themba Maseko, a declarat că suporterii nu au motive de îngrijorare în privinţa securităţii lor, deoarece poliţiştii sunt gata să intervină. „Poliţia sud-africană şi alte firme de securitate sunt pregătite pentru orice situaţie”, a spus Maseko. Angajaţii firmei private de securitate Stallion se află în conflict, începând de duminică, cu angajatorii lor, din motive salariale. Aproximativ 400 de agenţi de pază din Durban au organizat, duminică, o manifestaţie după meciul Germania - Australia, scor 4-0, fiind nevoie de intervenţia poliţiei pentru a-i dispersa. Luni, agenţii de pază din Cape Town au încetat lucrul cu trei ore înainte de meciul Italia - Paraguay, scor 1-1. Câteva sute de agenţi de pază au intrat în grevă şi ieri, la Stadionul “Ellis Park” din Johannesburg, înaintea meciului Coreea de Nord - Brazilia.