Liderul Partidului Socialist francez, Martine Aubry, a propus duminică elaborarea unui nou plan de securitate, ţinând cont de eşecul total al politicii actualului Guvern, în plină polemică privind expulzarea romilor. Delegaţii socialişti au discutat pe larg subiectul la şcoala de vară de la La Rochelle, avertizând însă că vor evita să cadă în capcana întinsă de preşedintele Nicolas Sarkozy. Martine Aubry a propus elaborarea unui plan de restabilire a securităţii, ce va fi anunţat la începutul lunii octombrie şi care va avea la bază principiile prevenirii, descurajării şi sancţionării. Aceasta s-a referit la mai multe măsuri pe care le va aplica Partidul Socialist în cazul în care va obţine victoria la alegerile prezidenţiale, printre acestea numărându-se munca în folosul comunităţii, programe de prevenire a delincvenţei, o lege privind traficul cu arme de foc sau reînfiinţarea poliţiei de cartier. Martine Aubry a răspuns astfel şi declaraţiilor făcute de rivala sa, Segolene Royal, care a candidat împotriva lui Nicolas Sarkozy la alegerile prezidenţiale din 2007 şi care a solicitat, la şcoala de vară, abordarea fără complexe a subiectelor legate de securitate. Prim-secretarul Partidului Socialist francez a denunţat, totodată, şi expulzarea nedemnă a romilor din Franţa, apreciind că repatrierea acestora nu are baze juridice. Martine Aubry a afirmat, la încheierea şcolii de vară de la La Rochelle, că romii, deseori de origine română sau bulgară, sunt cetăţeni europeni şi trebuie trataţi ca atare.
Autorităţile franceze şi-au stabilit ca obiectiv desfiinţarea, în termen de trei luni, a 300 dintre cele 600 de tabere ale romilor din Franţa. Conform Ministerului Imigraţiei, de la începutul anului au fost repatriaţi 8.313 romi în România şi Bulgaria. Niciunul dintre romii repatriaţi din Franţa săptămâna trecută nu a fost înregistrat de poliţia franceză sau română, a declarat, duminică, ministrul român de Interne, Vasile Blaga. Acesta a refuzat să califice drept expulzări repatrierile efectuate de Franţa, vorbind, ca şi autorităţile de la Paris, despre “reveniri voluntare”.
Cel puţin 40 de asociaţii şi organizaţii franceze au lansat un apel pentru organizarea unor manifestaţii de amploare împotriva politicii de securitate promovate de Guvernul de la Paris, Într-un apel către cetăţeni, semnat până duminică la prânz de mai mult de 40.000 de persoane, organizaţiile franceze fac apel pentru convocarea unei manifestaţii, în data de 4 septembrie 2010, la ora 14.00, în Piaţa Republicii din Paris, dar şi în alte oraşe din Franţa, în ziua în care se împlinesc 140 de ani de la crearea celei de-a III-a Republici franceze. Printre semnatari se numără Liga Drepturilor Omului, Medicins du Monde, Mişcarea pentru Pace, Noul Partid Anticapitalist, Partidul Comunist Francez, Sindicatul Magistraţilor, La Cimade, Europe Ecologie. Deja circa 60 de persoane au protestat, sâmbătă, la Fleury-Merogis, pentru a cere menţinerea a două tabere ale romilor, ameninţaţi cu repatrierea. Protestatarii, printre care s-au numărat romi, dar şi reprezentanţi ai asociaţiilor pentru susţinerea acestora şi consilieri comunişti, au purtat şi o discuţie tensionată cu primarul socialist David Derrouet.
Politica autorităţilor franceze este foarte controversată şi la nivel internaţional. Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel a apreciat drept inacceptabilă comparaţia între deportarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi expulzarea romilor din Franţa, dar s-a declarat solidar cu aceştia din urmă. “Trebuie să fim prudenţi cu acest limbaj. Aceşti romi sunt trimişi în România, nu la Auschwitz”, a declarat Elie Wiesel într-o emisiune a postului de televiziune France 3. “Nu avem dreptul să banalizăm evenimentele, amintirile şi memoria”, a adăugat acesta. Elie Wiesel şi-a exprimat însă spriijinul pentru romi. “Eu însumi fost refugiat, nu pot să nu mă solidarizez cu aceşti bărbaţi, femei şi copii care se află în Franţa. Cred că nu trebuie expulzaţi”, a adăugat laureatul Premiului Nobel pentru Pace. Şi ministrul ceh al Afacerilor Externe, Karel Schwarzenberg, a condamnat expulzarea romilor din Franţa în România, vorbind despre “suspiciuni de rasism”. “Modul în care preşedintele Sarkozy expulzează cetăţenii români este contrar spiritului şi regulilor UE”, afirmă ministrul în cotidianul “Lidovne Novini”.
În Franţa trăiesc circa 15.000 de romi, în baza dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul UE, însă deseori ei locuiesc în tabere improvizate, iar după trei luni petrecute în Franţa, fără domiciliu stabil şi surse de venit, riscă să fie expulzaţi.