Delta Dunării este vulnerabilă în faţa schimbărilor climatice preconizate pentru următoarele decenii, iar o măsură esenţială ar fi refacerea zonelor umede, îndiguite în perioada comunistă şi transformate în terenuri agricole, arată WWF România, în urma realizării unui studiu pe această temă. WWF România şi partenerii săi din Republica Moldova şi Ucraina au prezentat, la Tulcea, rezultatele proiectului "Adaptarea Deltei Dunării la schimbările climatice", ce a urmărit evaluarea vulnerabilităţii Deltei în faţa schimbărilor climatice şi propunerea unor măsuri de adaptare. Şefa secţiei de Climatologie din cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Roxana Bojariu, a declarat că, deocamdată, nu sunt suficiente studii care să detalieze situaţia specifică din Delta Dunării în ceea ce priveşte efectele schimbărilor climatice. Experimente numerice folosind noua generaţie de modele climatice globale şi regionale sugerează creşteri ale temperaturii, în zona Deltei, între unu şi 1,5 grade Celsius iarna şi între 1,4 şi 1,7 grade vara, în intervalul 2021-2050, faţă de perioada 1971-2000, depinzând de concentraţia atmosferică a gazelor cu efect de seră. În cazul precipitaţiilor din zona Deltei, pentru sezonul de iarnă, estimarea este de creştere de până la 9% în intervalul 2021-2050, faţă de 1971-2000. Vara, estimarea este, în general, de reducere a cantităţii de precipitaţii cu până la 15%, în acelaşi interval. Potrivit studiului WWF, creşterea temperaturii medii anuale cu 1-1,5 grade Celsius până în anul 2050 va duce la mai multe zile călduroase şi scurtarea zilelor cu zăpadă, producerea mai des a unor fenomene meteorologice periculoase, cum ar fi secete severe, inundaţii extreme, rafale de vânt, ploi, furtuni şi grindină, precum şi scăderea debitului Dunării cu 5%. Totodată, urmând

scenariul negativ, nivelul mării va creşte cu până la 0,5 metri. Efectele acestor fenomene se vor vedea la nivelul calităţii apei, florei şi faunei din Delta Dunării, afectând sănătatea oamenilor, pescuitul, agricultură şi alte sectoare ale economiei din această zonă.

Creşterea temperaturilor va determina un schimb de procese deficitar în lacurile Dunării, scăderea calităţii apei, eutrofizarea lacurilor şi a apelor costiere şi dispariţia râurilor mici. Prin accelerarea eroziunii costiere, apele sărate vor pătrunde în Dunăre şi în zonele umede, afectând stufărişurile, lacurile şi lagunele. Speciile de apă sărată vor fi favorizate, în detrimentul celor de apă dulce, putând dispărea specii rare de plante, mai rezultă din studiu. La nivelul faunei, se preconizează creşterea mortalităţii peştilor şi producţie scăzută de peşti în lacuri, înmulţirea insectelor, schimbarea perioadelor de migraţie a păsărilor şi degradarea condiţiilor de cuibărit. Prin creşterea temperaturilor, scăderea calităţii apei şi înmulţirea ţânţarilor, transmiterea unor boli se va face mai uşor, va creşte numărul cazurilor de boli datorate consumului de apă de calitate inferioară, dar şi de boli cardiovasculare şi respiratorii. Totodată, lipsa de apă, dar şi fenomenele extreme vor duce la scăderea producţiei agricole, iar pescuitul va fi afectat de scăderea populaţiei de peşti, din cauza temperaturilor crescute şi înmulţirii algelor, potrivit sursei citate. Scăderea debitelor şi posibila dispariţie a unor râuri mici vor afecta navigaţia în Deltă, iar eficienţa energetică va scădea odată cu creşterea temperaturii, se mai arată în studiu.

Principala soluţie propusă de WWF pentru atenuarea acestor efecte este refacerea zonelor umede, îndiguite în trecut. La Mahmudia, WWF România readuce apa pe 924 de hectare de păşune, astfel încât populaţia din zonă să poată avea acces direct la Deltă. Refacerea unei zone umede înseamnă şi posibilitatea de scurgere a apei din precipitaţii şi prevenirea inundaţiilor, o mai bună circulaţie a apei şi creşterea calităţii acesteia, cu beneficii pentru producţia de stuf şi pescuit. Proiectul de la Mahmudia, derulat din 2012 şi programat să fie finalizat anul viitor, a fost posibil pentru că respectivul teren a fost abandonat şi organizaţia a reuşit să obţină autorizaţia, însă nu pentru toată suprafaţa, astfel că trebuie construit un nou dig pentru a separa zona umdă de terenul care va fi păstrat în continuare uscat, explică Orieta Hulea, din partea WWF. Potenţialul de reconstrucţie ecologică în Deltă este mult mai mare: la Pardina sunt 17.000 de hectare de teren care ar putea redeveni o zonă umedă, iar în zona Sireasa, alte 8.000 de hectare. Însă există o "rezistenţă" privind modul de utilizare a terenurilor, mai spune Hulea, explicând că "decizia politică", şi nu finanţarea, este problema în implementarea unor astfel de proiecte pentru conservarea Deltei.