Cam aşa ar putea fi caracterizat, în clipa de faţă, stilul de conducere al lui Traian Băsescu! Este o diferenţă ca de la cer, la pămînt, între felul în care şi-a început mandatul, în 2004, şi ceea ce se întîmplă acum pe scena politică…

Mai ţineţi minte pancarta din Piaţa Universităţii, pe care am văzut-o toţi la televizor? Un tânăr agita un carton, cu vreo oră înainte de anunţarea primelor sondaje, pe care scria „Băse e cool!” Eu însumi am fost victima acelui mesaj public. Orizontul de aşteptare al electoratului şi speranţele alegătorilor erau imense, chiar dacă unii politicieni avertizaseră încă de atunci că Băsescu este un personaj imprevizibil şi periculos. Astăzi, tot acel capital de simpatie generală s-a transformat în praf şi pulbere… Pe măsură ce a devenit tot mai populist, culmea ironiei, preşedintele a pierdut din popularitate, prăbuşindu-se în sondaje! La erodarea imaginii sale politice a contribuit şi războiul de patru ani cu Tăriceanu, care a reuşit să-i ţină piept. Acum, în loc să fie destins, pentru că şi-a văzut visul cu ochii deschişi, vorba lui, el a devenit încrîncenat şi crispat. Caracterizarea asta nu-mi aparţine mie, ci lui Mircea Dinescu.

Mă uitam la preşedinte, cu ocazia reuniunii de la sala Rondă a hotelului Intercontinental din Bucureşti, spre sfîrşitul săptămînii trecute, cînd a avut loc întîlnirea cu un grup de oameni de afaceri. Stătea la „prezidiu”, flancat de Mircea Geoană şi unul dintre fraţii Păunescu, patron al hotelului respectiv. Pe cît de destins şi cordial părea preşedintele PSD, pe atît era de mohorît Băsescu. În discursul său au fost amestecate, de-a valma, poziţia de preşedinte, cea de premier şi cea de ministru al Economiei, ca să nu mai pomenesc de Finanţe sau Agricultură. După aceea, a participat la şedinţa de guvern în care se hotăra noul proiect de buget. Cu vreo cîteva zile mai devreme, după ce eşuase manevra de la Ministerul de Interne, vorbise despre revizuirea Constituţiei, la Cotroceni. Între timp, se conversase şi cu Putin la telefon, pe tema crizei gazelor, dăduse şi „directive” cu privire la atragerea fondurilor europene, comentase şi războiul din Gaza şi avusese şi o intervenţie telefonică directă, la emisiunea unui post de televiziune. Cred că, dacă podul de la Mărăcineni s-ar fi rupt, Doamne fereşte, pentru a patra oară, ar fi fost prezent şi acolo, cu faimoasa sa căciula de boschetar… Iar toate acestea s-au petrecut după participarea sa la celebra şedinţă de la CSM, cînd atitudinea lui Băsescu i-a scandalizat pe toţi.

Ce vrea şeful statului? Ce face el? Hotărăşte totul singur? Gîndeşte în locul oricui şi hotărăşte în numele tuturor? Aşa cum am mai scris într-un alt editorial, s-ar părea că el încearcă să-şi găsească gloria şi puterea acolo unde alţii îşi rup gîtul. Este suspectă pînă şi frecvenţa cu care aminteşte că refuză să se poarte ca într-un an electoral prezidenţial. Atunci cu ce seamănă această politică pe muchie de cuţit, în care rişti totul? Cu o campanie electorală camuflată sau cu o dictatură „democratică?” Uneori, mă încearcă sentimentul că Băsescu joactă totul pe o singură carte, deoarece se simte încolţit de îngrijorările sale politice secrete…

Filozoful francez Blase Pascal avea o aserţiune celebră despre viaţa de apoi: „Cred, pentru că dacă există ceva, am totul de cîştigat, iar dacă nu există nimic, nu mai am nimic de pierdut.” Cred şi eu, semnatarul acestui editorial, că întreaga carieră politică a lui Traian Băsescu de după anul 2009 seamănă, din ce în ce mai mult, cu „viaţa de apoi”. Punct.