Politica şi presa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Editorial

Politica şi presa

Eveniment 14 Noiembrie 2009 / 00:00 385 accesări

Cazul ziaristului Sorin Roşca Stănescu a continuat să facă valuri, aşa cum era de aşteptat. Presa s-a simţit vizată şi lezată, în acelaşi timp. Unii chiar au susţinut că se încearcă transformarea gazetăriei într-un actor politic, prin implicarea sa în acest scandal şi, implicit, în actuala campanie electorală. Clubul Român de Presă, în noul său format administrativ, a dat publicităţii un comunicat prin care dezavuează atât înregistrările ilegale, cât şi „metodele jurnalistice” pentru care este suspectat fostul director al cotidianului „Ziua”. Mai mult decât atât, Agenţia de Monitorizare a Presei a făcut un studiu de tip „CNA”, dacă vreţi, în care au fost analizate „tendinţele politice” şi atitudinea publică ale principalelor ziare, posturi de radio sau televiziuni, de la începutul acestei campanii şi până în ultimele zile. Rezultatele studiului urmează să apară foarte curând, dar subsemnatul, fiind o veche cunoştinţă a jurnalistului Mircea Toma, fondatorul acestei agenţii, a reuşit să afle câteva informaţii de ordin general, în avanpremieră. Una dintre cele mai importante concluzii ale studiului, în care se vorbeşte, printre altele, de „emisiuni dezechilibrate” sau „articole tendenţioase”, este aceea conform căreia aproape nimeni din presă nu a reuşit să rămână echilibrat sau „echidistant” în această campanie prezidenţială.

Acest vot de blam aproape unanim, pe care şi-l dau ziariştii singuri, punându-şi cenuşă în cap, este exact ceea ce şi-a dorit Traian Băsescu, care, încă dinaintea debutului actualei campanii, încearcă să decredibilizeze acea parte a presei care îl critică în mod obiectiv! Cei care au „înfierat cu mânie proletară” asemenea tentative de obţinere a unor informaţii pentru a fi folosite în scopuri electorale au fost, în modul cel mai previzibil, liderii PD-L-ului, asta fiind pentru mine dovada că acea capcană în care a căzut Roşca Stănescu a fost întinsă din acea direcţie… M-a surprins, în schimb, reacţia lui Crin Antonescu, care s-a folosit de această ocazie, imitându-l în mod neaşteptat pe Traian Băsescu, pentru a acuza presa la rândul său că, indiferent dacă e vorba de ziare sau televiziuni, dă publicităţii sondaje eronate, trunchiate sau chiar false, făcute la comandă politică. Am avut sentimentul jenant că preşedintele PNL a uitat de spiritul justiţiar şi de „revoluţia bunului simţ”, exprimându-şi verbal doar frustrarea că iese pe locul trei în toate sondajele.

Dacă am ajuns în acest punct, nu pot încheia fără să precizez că toată această mare diversiune, despre care voi continua să cred cu sinceră convingere că a fost pusă la cale de Traian Băsescu, a mai avut încă un scop, în afară de acela al discreditării presei, anume manipularea opţiunii electorale a alegătorilor încă nehotărâţi sau care refuză să voteze, cel puţin deocamdată. Fiţi atenţi şi nu vă lăsaţi păcăliţi!



12