LUPTA PE FUNCŢII A început bătălia pe funcţia de preşedinte al Senatului. Debarcarea lui Mircea Geoană din fruntea Senatului a deschis competiţia pentru poziţia a doua în stat, revendicată de opoziţie, dar râvnită şi de putere. Din partea opoziţiei există doar un candidat, Titus Corlăţean, susţinut atât de PSD - care revendică funcţia de preşedinte al Senatului, cu argumentul că acest post îi revine pe toată durata actualei legislaturi -, cât şi de partenerii din USL, respectiv PNL şi PC. Deşi USL susţine că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale din 2005, PSD este singurul îndreptăţit să aibă candidat la şefia Senatului, opoziţia nu are suficiente voturi pentru a-şi impune punctul de vedere. Social democratul Robert Negoiţă a pus punctul pe “i”: “Dacă în România nu era haos, funcţia de preşedinte al Senatului nu era aşa de importantă”.
“BULDOGUL” ŞI “REMANIATUL”, ÎN CĂRŢI Oricum, o decizie în coaliţie urmează să fie luată în şedinţa din această dimineaţă, unde PDL trebuie să ajungă la un acord cu UDMR, care a ridicat pretenţii la funcţia de preşedinte al Senatului. Liderii PDL susţin, însă, la unison că funcţia trebuie să le revină. Până acum, aceştia nu au anunţat public candidatul pe care îl vor avea, ci au înaintat diverse propuneri: Vasile Blaga, Radu Berceanu, Anca Boagiu, Petru Filip şi Mihai Stănişoară. Dintre aceştia, Vasile Blaga este cel mai vehiculat nume şi probabil va fi şi nominalizat oficial, în şedinţa BPN al PDL. Vicepreşedintele PDL Elena Udrea a declarat, sâmbătă, că Vasile Blaga (zis şi “Buldogul”) sau Radu Berceanu (cel debarcat de la Transporturi!?!) pot să facă faţă cu brio funcţiei de şef al Senatului.