Politicianul Mario Monti riscă să îşi dezamăgească susţinătorii

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Politicianul Mario Monti riscă să îşi dezamăgească susţinătorii

Externe 12 Ianuarie 2013 / 00:00 392 accesări

Lansat în lupta pentru câştigarea alegerilor în februarie, Mario Monti, care a rămas timp de un an în afara confruntărilor din Italia ca şef al unui Guvern tehnic, se transformă tot mai mult într-un politician şi riscă să îşi dezamăgească susţinătorii. În ultima perioadă, a început să lanseze atacuri maliţioase la adresa adversarilor, apare tot mai des în presă şi face promisiuni electorale. Fostului comisar european îi place să repete, după ce a anunţat la sfârşitul lunii decembrie că doreşte să conducă din nou destinele ţării. Mario Monti afirmă că „nu a coborât în arenă, ci a urcat în politică”. Dar această viziune nu este împărtăşită de toţi. „Dintr-un om imparţial, a devenit om de partid”, constată Eugenio Scalfari, director al cotidianului de stânga „La Repubblica”, care a susţinut timp de un an guvernul tehnic al lui Mario Monti, îndepărtându-şi o parte a cititorilor, într-un editorial intitulat „Cum m-a dezamăgit Monti”.

De mai multe săptămâni, nu a trecut o zi fără ca preşedintele demisionar al Consiliului să acorde interviuri televizate, la radio, în ziare, în acelaşi ritm ca predecesorul şi rivalul său, Silvio Berlusconi, cunoscut pentru supra-ocuparea mass mediei. „Aceştia doi se urmăresc exact ca Tom şi Jerry şi nimeni nu înţelege care este Berlusconi şi care este Monti, cine e şoarecele şi cine e pisica. Monti îi fură celebritatea lui Berlusconi”, se amuză Francesco Merlo în „La Repubblica”, chiar dacă cei doi oameni politici şi-au păstrat stilurile diametral opuse unul faţă de celălalt.

O fotografie a făcut senzaţie, şi anume cea în care Mario Monti este surprins la mesa de Bobotează oficiată de Papă în Bazilica Sfântul Petru, cu telefonul la ureche, sub privirea încruntată a soţiei sale. Această scenă aminteşte mai puţin de începuturile sobre ale Profesorului şi mai mult de episodul în care Berlusconi a vorbit la telefon în timp ce Angela Merkel îl aştepta să deschidă un summit. În plus, mulţi s-au mirat să vadă că acela care a restaurat credibilitatea Italiei cu preţul unei cure severe de austeritate, înclusiv prin reinstaurarea unei taxe funciare foarte nepopulare, promite în prezent să reducă impozitele. Neîncrederea trenează şi în rândul susţinătorilor lui Mario Monti. „Atenţie la riscul transformismului”, a prevenit ministrul Afacerilor Sociale, Elsa Fornero, care a decis să se retragă la sfârşitul mandatului, aşa cum promisese şi Mario Monti când a ajuns la putere. Susţinerea Vaticanului şi Bisericii Catolice italiene acordată lui Monti a provocat la rândul ei agitaţie în rândul lumii catolice. Anumite persoane au considerat drept inoportună o confruntare a numeroşilor electori catolici susţinători ai Partidului Libertăţii al lui Berlusconi, dar şi a celor care susţin Partidul Democrat.



12