În mod cert, nicăieri nu-i ca la noi. Trăim într-o ţară în care agenţii de securitate au devenit stâlpii de bază ai regimului, iar filajele şi interceptările telefonice generalizate fac din abuzurile fostei securităţi comuniste o joacă de copii. Şi asta nu e nimic. În ultima vreme, ies la iveală informaţii deloc măgulitoare despre Serviciul de Informaţii Externe (SIE), serviciu secret finanţat din bani publici, şi condus până ieri-alaltăieri de protejatul lui Traian Băsescu, adică Mihai-Răzvan Ungureanu. Preşedintele interimar, Crin Antonescu, declara, sâmbătă, referindu-se la SIE, că imaginea României a fost distrusă într-o acţiune evident organizată, coordonată, finanţată de acest serviciu. Acum, deputatul PSD Mugurel Surupăceanu denunţă firme care “gravitează în jurul SIE, sub formă de protecţie şi sprijin al SIE” şi care sunt, în fapt, un soi de societăţi acoperite care fac comerţ exterior şi sunt conduse de persoane agreate: \"Aşa era pe vremuri firma \"Dunărea\". Nu e ceva neobişnuit. Astfel de firme există în toată lumea\". Deputatul atrage însă atenţia că prin aceste firme s-ar fi plătit “politicieni de rang înalt şi mediu din Vest”, dar şi publicaţii, din state occidentale, pentru a distruge imaginea României, a Guvernului USL şi a-l salva pe Traian Băsescu. El nu a vrut să dea nume întrucât s-ar stârni \"un scandal intern şi internaţional\", dar a adăugat că a citit \"în presa austriacă\" faptul că sume mari de bani, provenite din România, au mers spre popularii europeni, cei care au atacat cel mai dur guvernul Ponta. Întrebat de unde are toate informaţiile, deputatul a răspuns că nu îşi divulgă sursele. Directorul de acum al SIE, Teodor Meleşcanu, a solicitat Comisiei parlamentare de control al serviciului, verificarea activităţii instituţiei. Până va fi controlat acest serviciu plătit din banii noştri, va trebui să aveţi mare grijă, pentru că un simplu concurs de împrejurări ne poate aduce pe fiecare în situaţia de a deveni cel mai urmărit om din România. Curat-murdar, coane Fănică!