Politicienii reacţionează:

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Politicienii reacţionează:

Politică 29 Septembrie 2009 / 00:00 310 accesări

Crin Antonescu (PNL): Cerem demisia Guvernului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că liberalii cer demisia Guvernului şi instaurarea unui Executiv de tehnocraţi, care să asigure prezidenţiale corecte, precizînd că dacă PSD iese de la guvernare şi decide să iniţieze o moţiune de cenzură, partidul său nu o va susţine. „Sîntem convinşi că acest guvern trebuie să plece, şi unii şi alţii. Dar încă o dată spun că noi nu intrăm în acest joc şi niciun fel de combinaţie nici pentru susţinerea PSD, nici pentru susţinerea PD-L. Încă odată îi transmitem preşedintelui Băsescu şi premierului Boc că PNL nu va fi complice la încercarea lor de a prelua controlul total pînă la alegeri în această ţară, la fel transmitem şi PSD-ului că pe o moţiune de cenzură generată de interesele lor politicianiste nu pot conta pe sprijinul nostru\", a declarat Antonescu. El a apreciat că dacă, totuşi, Guvernul nu demisionează, cum ar fi normal în faţa unei asemenea crize, PNL îşi rezervă dreptul şi analizează posibilitatea ca în această sesiune parlamentară, pînă la alegerile prezidenţiale, să iniţieze o moţiune de cenzură.

Ludovic Orban (PNL): Demiterea lui Nica, un război pentru controlul alegerilor

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că demiterea lui Nica se încadrează într-un război pentru controlul alegerilor şi pentru a putea fura cît mai mult la aceste alegeri. “Practic, războiul între cele două partide este un razboi pentru controlul alegerilor, un război pentru a putea fura cît mai mult la aceste alegeri. Asta este de fapt explicaţia demiterii ministrului de Interne, de altfel o demitere anunţată de mult. Cred că dacă vor cu adevărat să facă bine României, ar trebui să plece acasă atît PSD-ul cît şi PDL-ul\", a susţinut Orban. El a precizat că PNL a luat decizia în cadrul Consiliului Naţional Executiv cu prezenţa parlamentarilor PNL să nu sprijine şi nu participe la niciun Guvern iniţiat de Traian Băsescu pînă la alegerile prezidenţiale.

Dan Voiculescu (PC): Sabotarea Guvernului pe timp de criză, dovada inconştienţei lui Băsescu

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, a declarat, în legătură cu demiterea ministrului de Interne, că aceasta “reprezintă dovada clară a inconştienţei şi iresponsabilităţii lui Traian Băsescu, care sabotează funcţionarea Guvernului într-un moment de criză economică”. “Traian Băsescu are nevoie de Ministerul de Interne pentru alegerile prezidenţiale, iar pentru a pune mîna pe acest minister, a creat o gravă criză politică. Se dovedeşte că toate discursurile lui Traian Băsescu din ultimele luni, legate de preocuparea sa pentru stabilitatea economică şi pentru traversarea crizei, sînt doar minciuni. Preşedintele Băsescu nu ştie decît să creeze scandaluri şi conflicte politice, şi din păcate, pentru asta plătesc scump toţi românii”, a declarat Dan Voiculescu.

Marko Bela (UDMR): Aşteptăm rezolvarea litigiului PSD-PD-L

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat că formaţiunea sa pledează pentru rezolvarea conflictului dintre PSD şi PD-L, menţionînd că opţiunea Uniunii este ca actuala coaliţie să continue guvernarea şi că UDMR nu analizat eventualitatea susţinerii unei moţiuni de cenzură. “Eu cred că, în această perioadă, stabilitatea guvernamentală este importantă. În plus, practic, sîntem în campanie prezidenţială şi, la fel, într-o astfel de situaţie e nevoie de stabilitate. Toate analizele ne duc spre ideea stabilităţii guvernamentale şi nu sîntem de acord ca în acest moment să se creeze o criză guvernamentală. Aş face un apel la cele două partide de guvernămînt să încerce să ajungă la o concluzie comună şi să meargă împreună mai departe pînă în prezidenţiale, iar după prezidenţiale să facem imediat un alt Guvern”, a declarat liderul UDMR.



12