După mai bine de doi ani de anchetă, procurorii constănţeni au reuşit să facă lumină în cazul profesoarei universitare, Luminiţa Magdalena Călin, care a dispărut la jumătatea lunii decembrie 2010, în localitatea constănţeană Stupina. Vineri, procurorii au dispus trimiterea în judecată a agentului principal Cristian Constantin Zbenghea, din cadrul Postului de Poliţie Nicolae Bălcescu, sub acuzaţia de omor deosebit de grav. „Învinuitul a omis să ia măsurile care se impuneau pentru salvarea vieţii victimei şi la care era obligat în virtutea funcţiei deţinute, împrejurare care a avut ca urmare moartea acesteia, rezultat prevăzut şi acceptat de către învinuit”, se precizează în rechizitoriu. Totul a început pe 9 decembrie 2010. Luminiţa Călin a plecat de acasă spunându-i mamei sale că se duce să îşi scoată economiile din bancă, respectiv 87.778 euro, 53.390 de dolari, 110.687 de lei, bani distribuiţi în diferite conturi, cu intenţia de a-şi cumpăra o locuinţă. De atunci victima nu a mai revenit acasă. Martorii care au văzut-o pe 10 decembrie le-au declarat anchetatorilor că profesoara era agitată, părea speriată şi spunea că telefoanele îi sunt ascultate, motiv pentru care a împrumutat mobilele de la alte persoane pentru a purta două conversaţii. Unul dintre martori a adăugat că într-una din convorbiri a auzit-o pe victimă spunând că are probleme de familie şi neînţelegeri cu fratele ei, referitoare la o sumă de bani.
NEPĂSARE TOTALĂ În noaptea de 10 spre 11 decembrie, în intervalul orar 23.00-03.00, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa a organizat o acţiune privind prevenirea furturilor de animale. La intersecţia Drumului Naţional 2A şi a Drumului Comunal 59, cel care era responsabil de această acţiune era agentul de poliţie Cristian Zbenghea, împreună cu Ion Huzur (un paznic), deşi trebuia să fie însoţit de un poliţist comunitar. În jurul orei 02.00, poliţistul a observat un autoturism care mergea cu farurile stinse, dinspre Hârşova către Constanţa şi i-a făcut semn să oprească, însă şoferul a refuzat. Poliţistul a pornit în urmărirea maşinii care era condusă de profesoară. După mai bine de 30 de km, timp în care maşina a circulat pe contrasens, cu luminile ori stinse, ori aprinse, autovehiculul a ajuns în Stupina. Maşina victimei s-a oprit pe o solă proaspăt arată, după ce a suferit mai multe avarii. Cristian Zbenghea a declarat că victima a coborât din maşină şi a fugit pe câmp. Poliţistul a somat-o, iar profesoara a căzut. Zbenghea susţine că ar fi încercat să o ridice însă aceasta a refuzat. „Victima a rămas nemişcată în tot acest timp şi arăta insistent cu mâna în zona gâtului, având ochii larg deschişi, privirea fixă şi pielea prezenta o paloare evidentă”, se arată în rechizitoriu. Zbenghea a mai spus că victima nu vroia să vorbească şi s-a dus la maşină pentru a lua o coală de hârtie pentru a comunica cu ea, dar şi pentru a-l suna pe şeful de post. Profitând de ocazie, victima ar fi fugit. Zbenghea a spus că a căutat-o în zonă şi a strigat-o prin staţia de amplificare însă a fost în zadar. Deşi era foarte frig şi victima era îmbrăcată subţire, poliţistul a renunţat la căutări şi a plecat. În drumul său Zbenghea a văzut o altă maşină de poliţie şi le-a povestit colegilor că a lăsat-o pe femeie pe câmp deoarece era sub influenţa băuturilor alcoolice şi urma să îi ridice permisul de conducere a doua zi.
BANI DISPĂRUŢI Zbenghea este contrazis în declaraţii de către paznicul Ion Huzur, care a precizat că după ce victima a fugit, poliţistul nu a mai încercat să o caute şi a plecat. După ce au auzit povestea lui Zbenghea, ceilalţi doi poliţişti, îngrijoraţi de soarta femeii, ar fi plecat în căutarea ei, însă nu au găsit-o. Dimineaţa, a fost anunţat fratele victimei, Florin Vasile, care a venit la Stupina şi a ridicat maşina pe o platformă, însă în autoturism nu au fost găsiţi banii retraşi din bancă cu o zi înainte de sora lui. Abia a doua zi Zbenghea a întocmit un raport cu privire la acest incident, cu toate că în seara precedentă nu a cerut ajutorul nimănui şi nici nu a sunat la 112. Totodată, el a întocmit şi un proces verbal prin care „dispăruta” era sancţionată pentru că nu a oprit la semnalul agentului de poliţie.
DESCOPERIRE MACABRĂ După aproape trei luni de la acele întâmplări, la o distanţă de nouă kilometri de locul dispariţiei, pe islazul de la margine comunei Crucea au fost descoperite un craniu uman şi un ghemotoc de păr. Poliţiştii au adus câini de urmă care au mai descoperit în zonă fragmente osoase, fragmente de vestimentaţie şi încălţăminte, dar şi şase serveţele nazale şi un bon de la o benzinărie. În urma raportului întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici s-a stabilit că fragmentele osoase şi craniul aparţin profesoarei. În momentul în care a fost testat cu detectorul de minciuni în legătură cu suma de bani care a dispărut din maşină, răspunsurile poliţistului Cătălin Paraschiv (colegul căruia Zbenghea i-a povestit incidentul şi care a continuat căutările în noaptea dispariţiei) au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Poliţistul Zbenghea a refuzat să fie testat. În urma interceptărilor telefonice şi a depoziţiilor martorilor, în decembrie 2012 procurorii au schimbat încadrarea juridică faţă de Zbenghea din abuz în serviciu în omor deosebit de grav, el fiind cercetat în libertate.