Poliţist acuzat de un avocat de purtare abuzivă şi sechestrare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţist acuzat de un avocat de purtare abuzivă şi sechestrare

Eveniment 13 Iulie 2010 / 00:00 6048 accesări

• ACUZAŢIA • Divergenţele privind existenţa unui dosar penal de evaziune sunt mărul discordiei între un avocat constănţean şi un poliţist al Secţiei Regionale a Poliţie Transporturi (SRPT) Constanţa. Avocatul Ionuţ Cazan, membru al Baroului Constanţa, susţine că s-a deplasat, ieri dimineaţă, la sediul Poliţiei Transporturi întrucât avea informaţii că un client de-al său ar fi cercetat pentru evaziune fiscală, iar el nu fusese înştiinţat. „Clientul meu, Gevorg Saradjan, unul dintre administratorii SC „Duo Plast” SRL din 2 Mai, mi-a spus că partenerii lui de afaceri au primit adrese de la Poliţie în care li se spunea că Saradjan este suspectat de evaziune şi că oamenii legii au început deja urmărirea penală împotriva lui. Saradjan m-a rugat să mergem la Poliţie să ne interesăm despre ce dosar este vorba. Acolo am aflat că cel care se ocupă de dosar este cms. şef Paraschiv Caliţoiu, căruia i-am prezentat delegaţia de avocat şi am cerut să văd actele în baza cărora îl cercetează pe clientul meu”, a spus avocatul Ionuţ Cazan.

• PLÂNGERE PENALĂ • Cms. şef Paraschiv Caliţoiu i-a prezentat dosarul şi, la final, i-a solicitat avocatului să semneze procesul verbal prin care apărătorul era înştiinţat că faţă de clientul său s-a început urmărirea penală pe 7 noiembrie 2009. „Am refuzat să semnez acest document întrucât nu era procedural. I-am cerut cms. şef Caliţoiu să îl citeze pe clientul meu şi pe mine pentru a respecta legea şi apoi voi semna procesul verbal. În acel moment, Caliţoiu a început să mă înjure, ne-a îmbrâncit, a încuiat uşa la birou şi mi-a smuls telefonul mobil din mână când am vrut să sun la 112. Ba chiar i-a spus şi poliţistului de la poarta instituţiei să nu ne lase să ieşim din curte. Nu mi-a venit să cred ce se întâmplă. Încercam să îmi spun că este o glumă...”, a adăugat avocatul. Ionuţ Cazan spune că Paraschiv Caliţoiu i-a lăsat să plece abia după ce Gevorg Saradjan a sunat la 112. „Mi-a aruncat delegaţia şi m-a ameninţat că îmi face plângere la Barou. Am plecat direct la Serviciul de Medicină Legală şi mi-am scos certificat medico-legal. Am făcut radiografie la mâna pe care Caliţoiu mi-a sucit-o în clipa în care mi-a smuls telefonul mobil, dar nu am nicio fractură. În schimb, mi s-a umflat degetul şi aştept să văd câte zile de îngrijiri medicale voi primi”, a mai spus Ionuţ Cazan. El a adăugat că va depune plângere la Parchetul Curţii de Apel Constanţa împotriva cms. şef Paraschiv Caliţoiu pentru purtare abuzivă şi lipsire de libertate.

•CE SPUNE POLIŢISTUL • L-am contactat pe cms. şef Paraschiv Caliţoiu pentru a vedea ce ne spune despre incidentul petrecut în sediul Poliţiei Transporturi. Contrar acuzaţiilor, cms şef Caliţoiu a susţinut că nu ar fi avut niciun conflict cu avocatul Ionuţ Cazan. Poliţistul spune că a fost vorba de o simplă discuţie în contradictoriu iscată de refuzul avocatului Cazan de a semna actul prin care lua cunoştinţă despre conţinutul dosarului. În plus, poliţistul susţine că nu l-ar fi agresat fizic pe Cazan şi nici nu i-a sechestrat în biroul său pe avocat şi pe clientul acestuia. Referitor la plângerea pe care Cazan intenţionează să o formuleze împotriva sa la Parchet, cms şef Caliţoiu a spus că aşteaptă să fie chemat de procuror pentru a lămuri situaţia.



12