Poliţist agresat de un cetăţean turmentat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Scandalagiu arestat

Poliţist agresat de un cetăţean turmentat

Eveniment 26 Aprilie 2013 / 00:00 774 accesări

Poliţiştii sunt oameni ai legii, care au un anumit statut şi impun respect, exceptându-i desigur pe cei care îşi fac uniforma de râs şi pe care îi caracterizează perfect expresia “lupul, paznic la oi”, sau pe cei care cer mită. Exercitarea acestei profesii implică, însă, atât îndatoriri cât şi riscuri. Asta a realizat şi un poliţist din Constanţa, care a ajuns la spital după ce a fost agresat în timpul unei intervenţii. Agresorul este un constănţean de 33 de ani, care, ieri după-amiază, a fost arestat de magistraţii Judecătoriei Constanţa pentru o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea a două infracţiuni de ultraj. Marian Claudiu Marin este acuzat că a ameninţat doi poliţişti, că l-a lovit pe unul dintre ei şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa. Potrivit anchetatorilor, în noaptea de duminică spre luni, Marin se afla în barul “Selecta”, unde a consumat prea multe băuturi alcoolice. Ameţit de aburii alcoolului, bărbatul a început să facă scandal. Angajaţii barului nu au reuşit să îl calmeze pe scandalagiu şi nici să îl dea afară, motiv pentru care au apăsat butonul de panică. În scurt timp, la adresa respectivă a ajuns un echipaj al firmei de pază şi protecţie, care l-a scos pe bărbatul recalcitrant din unitate. Acest lucru l-a enervat mai tare pe Marin, care a continuat scandalul în stradă. Trecătorii au sunat la 112, iar la adresa respectivă a ajuns şi un echipaj din cadrul Secţiei 5 Poliţie Constanţa.

LOVIT CU PUMNUL ÎN STOMAC Oamenii legii au vrut să îl legitimeze pe cetăţeanul turmentat, însă acesta era încă supărat că nu mai poate să bea şi a refuzat să prezinte documentele. Pentru că poliţiştii au insistat să îl legitimeze, Marian Claudiu Marin a început să îi înjure şi să îi ameninţe. De aici nu a fost decât un pas, suspectul lovindu-l pe unul dintre poliţişti cu pumnul în abdomen. Oamenii legii l-au încătuşat imediat şi l-au escortat la sediul secţiei. Poliţistul agresat s-a prezentat singur la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, unde a primit îngrijiri medicale. Pentru că agresorul se afla într-o stare avansată de ebrietate şi nu putea lega nici două cuvinte, oamenii legii au solicitat o ambulanţă, care l-a transportat pe Marin la SCJU Constanţa. Ulterior, agresorul a fost transferat la Clinica de Psihiatrie Palazu Mare. De acolo însă, bărbatul a plecat singur, bucuros că a scăpat de poliţiştii care nu îi dădeau pace. A doua zi, oamenii legii au încercat să dea de urma lui, însă Marin a fost de negăsit. Căutările au continuat şi, în cursul zilei de miercuri, agresorul a fost prins şi escortat la poliţie pentru audieri. Pe numele lui a fost întocmit dosar penal pentru comiterea a două infracţiuni de ultraj şi a fost arestat.



12