Poliţist arestat pentru trafic de influenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţist arestat pentru trafic de influenţă

Eveniment 16 Aprilie 2009 / 00:00 2413 accesări

Magistraţii Tribunalului Constanţa au emis, ieri, mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pe numele agentului de poliţie din comuna Bărăganu, prins în flagrant în timp ce primea 3.500 de lei şi 20 de litri de palincă de la un localnic căruia îi promisese că îl va scăpa de un dosar penal. Ofiţerii Anticorupţie spun că agentul Iliuţă Iulian Nucu, în vîrstă de 35 de ani, i-ar fi pretins lui Marius Ciucioiu 2.000 de euro şi 100 de litri de palincă pentru a interveni pe lîngă şeful Postului de Poliţie din Bărăganu şi a-l convinge pe acesta să nu înregistreze un dosar penal întocmit pe numele lui Marius Ciucioiu. Acesta fusese prins pe 27 martie, în localitatea constănţeană Lanurile, în timp ce conducea un autoturism marca Ford Mondeo, cu numere de înmatriculare false. În urma negocierilor, pretenţiile agentului de poliţie au mai scăzut, în cele din urmă Nucu mulţumindu-se cu un „plocon” mai modest: 3.500 de lei şi 20 de litri de palincă. Ce nu a ştiut Iliuţă Iulian Nucu a fost faptul că, pe data de 10 aprilie, Ciucioiu l-a denunţat la DGA Constanţa, unde a dus şi un CD ce conţinea una dintre discuţiile purtate cu agentul de poliţie în timpul negocierii mitei. Sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa, ofiţerii Anticorupţie au pus la cale un flagrant chiar în casa poliţstului Nucu. Luni seara, Marius Ciucioiu s-a întîlnit cu poliţistul în holul casei acestuia, unde i-a dat banii şi un bidon cu palincă. Imediat după ce a primit mita, Nucu a fost reţinut şi escortat la Constanţa pentru audieri. Poliţistul a negat săvîrşirea faptei, declarînd în faţa anchetatorilor că nu ştie cum au ajuns în locuinţa lui cei 20 de litri de băutură şi cei 3.500 de lei pe care îi ascunsese sub o canapea.



12