Un poliţist a fost urmărit şi atacat de patru tineri în urma unei şicanări în trafic. Oamenii legii spun că, în noaptea de sîmbătă spre duminică, în jurul orei 02.00, Bogdan Cojocaru, în vîrstă de 26 de ani, agent de poliţie în localitatea constănţeană Crucea, se deplasa pe direcţia Hîrşova - Constanţa la volanul unui autoturism marca Cielo, în care se mai afla şi Ancuţa Grecu, de 21 ani. Din cercetările efectuate a reieşit faptul că în satul Dorobanţu, un grup format din mai multi tineri, dintre care au fost identificaţi Gabriel Gheorghiu, de 21 ani, din comuna Nicolae Bălcescu, Elvis Aurelian Bostană, de 28 ani, din comuna Mihail Kogălniceanu, Marius Ţăranu, de 24 ani, din Constanţa, şi Eugen Lungu, de 27 ani, din Constanţa, i-a blocat drumul poliţistului. În timpul audierilor, Bogdan Cojocaru a declarat că a încetinit autoturismul, moment în care unul dintre indivizi a lovit maşina cu un obiect. Poliţistul nu a oprit, însă a fost urmărit şi ajuns din urmă de către cei patru tineri, cu o maşină marca Volskwagen, condus de Gabriel Gheorghiu, în comuna Mihail Kogalniceanu. Aici, atacatorii au reuşit să îl oprească şi i-au provocat avarii la geamul portierei stânga spate, parbriz şi geam portiera stânga faţă, prin lovire cu corpuri dure. Mai mult, Elvis Aurelian Bostană s-a apropiat de portiera conducătorului auto, unde, prin geamul deschis, a încercat să îi aplice acestuia lovituri cu pumnul. Pentru a se apăra, poliţistul a folosit un spray iritant-lacrimogen. Bogdan Cojocaru a menţionat că, după ce a folosit spray-ul, a demarat în trombă, plecînd de lîngă agresor şi observînd în oglinda retrovizoare faptul că acesta a căzut pe carosabil. Cîteva minute mai tîrziu, a fost solicitată intervenţia unei ambulanţe care l-a transportat pe Bostană la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost operat. Totodată, în urgenţa spitalului a ajuns şi Ancuţa Grecu, care avea mai multe leziuni la nivelul feţei, fără a rămîne însă internată. Cercetările în acest caz sînt efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa. Anchetatorii încearcă acum să afle împrejurările exacte în care tînărul internat a suferit leziunile cu care s-a ales.