FALS ÎN DECLARAŢII Un poliţist din cadrul Secţiei 2 s-a ales cu dosar penal, după ce, în noaptea de luni spre marţi, în jurul orelor 03.45, a provocat un accident rutier pe bulevardul Aurel Vlaicu şi a fugit. Poliţiştii de la Rutieră spun că agentul principal Viorel Bulac se deplasa pe bulevardul Aurel Vlaicu, la volanul unui Logan, cu numărul de înmatriculare CT 28 VIO. Ajuns în dreptul supermarket-ului „Real 2”, spun anchetatorii, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul alunecos, acesta a pierdut controlul maşinii, care a părăsit carosabilul şi a izbit frontal un stâlp de pe marginea şoselei. Mai mulţi şoferi care treceau prin zonă au apelat linia unică 112 şi au anunţat cele întâmplate, aşa că la locul accidentului au sosit, în scurt timp, poliţiştii de la Rutieră. Şoferul maşinii a fost, însă, de negăsit. Autoturismul a fost ridicat de pe bulevardul Aurel Vlaicu şi transportat la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR), pentru cercetarea criminalistică şi identificarea proprietarului. Ieri dimineaţă, la 07.30, spun oamenii legii, Cetin Dede, în vârstă de 49 de ani, cumnatul lui Viorel Bulac, s-a prezentat la sediul SPR Constanţa, unde a declarat că el ar fi condus Loganul şi că, în urma coliziunii cu stâlpul, nicio persoană nu a fost rănită. Oamenii legii au stabilit, însă, că lucrurile au stat cu totul altfel şi că la volanul Loganului s-a aflat, de fapt, chiar agentul Viorel Bulac. Potrivit unui comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa (IPJ), poliţistul este cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi instigare la fals în declaraţii, în vreme ce cumnatului său, Cetin Dede, i s-a întocmit dosar penal pentru fals în declaraţii şi favorizarea infractorului. Agentul principal Viorel Bulac se afla în afara orelor de program în momentul producerii coliziunii.
SUB INFLUENŢA ALCOOLULUI. Agentul Viorel Bulac a mai avut şi până acum probleme cu legea. Amintim că, în luna mai a anului trecut, acesta a fost implicat într-un accident rutier provocat la ieşirea din oraşul Constanţa de fostul ginere al preşedintelui Traian Băsescu, Bogdan Marin, alias „Bodo”. Poliţiştii de la Rutieră spun că solistul trupei “ProConsul” conducea un autoturism marca Peugeot, cu numărul de înmatriculare B 13 EDH, pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre zona Tomis Nord. La un moment dat, spun oamenii legii, la intersecţia cu bulevardul Tomis, acesta nu a acordat prioritate şi a intrat în coliziune cu Loganul condus pe bulevardul Tomis, dinspre strada Tulcei, către supermarket-ul „Carrefour”, de Viorel Bulac. Din fericire, în urma coliziunii, nimeni nu a fost rănit. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul Drager, iar oamenii legii au descoperit că lucrătorul Secţiei 2 Poliţie avea o alcoolemie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost dus apoi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru a i se recolta probe de sânge. Agentului de poliţie Viorel Bulac i s-a întocmit la acea dată dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.