Poliţist în civil, împuşcat în cap la New York

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Șocant

Poliţist în civil, împuşcat în cap la New York

Externe 04 Mai 2015 / 00:00 579 accesări

Un ofiţer de poliţie în civil, Brian Moore, de 25 de ani, a fost împuşcat în cap, sâmbătă seara, la New York, de un bărbat pe care l-a interogat după ce a văzut că acesta se comporta suspect. Polițistul a supraviețuit și era în convalescenţă ieri, după operaţie, relatează ”USA Today”. Moore se afla într-o maşină de poliţie nemarcată, cu partenerul său, Erik Jansen, în Queens Village, când a văzut un bărbat care mergea, ajustându-şi ceva la centură. El l-a abordat pe bărbat, care a scos un pistol de la centură, s-a întors către poliţişti şi a tras în vehicul, lovindu-l pe Moore la cap. Suspectul, Demetrius Blackwell, de 35 de ani, a fugit de la locul incidentului, dar a ajuns în custodia poliţiei 90 de minute mai târziu. Arma nu a fost găsită, iar până ieri dimineaţă, împotriva bărbatului nu se formulaseră acuzaţii. Blackwell are un cazier impresionant, inclusiv pentru deţinere ilegală de armă şi jaf. Brian Moore provine dintr-o familie de poliţişti şi a intrat în Departamentul de Poliţie din New York (NYPD) în iulie 2010.

Incidentul are loc la cinci luni după ce doi ofiţeri de poliţie din New York, Wenjian Liu şi Rafael Ramos, au fost ucişi prin împuşcare, în decembrie, în timp ce se aflau în maşina de patrulare, în Brooklyn. Atacatorul, Ismaaiyl Brinsley, găsit mort după ce a întors arma împotriva sa, postase mesaje împotriva poliţiei pe reţelele de socializare, după ce doi bărbaţi de culoare neînarmaţi, Michael Brown din Ferguson şi Eric Garner din Staten Island, au fost ucişi de poliţişti albi. Deciziile marilor jurii de a-i disculpa pe poliţiştii acuzaţi de uciderile lui Brown şi Garner au provocat proteste la nivel naţional.

MITINGUL VICTORIEI Mii de persoane au participat la un ”miting al victoriei”, sâmbătă seara, la Baltimore, Maryland, la o zi după ce şase poliţişti au fost acuzaţi pentru moartea lui Freddie Gray, un tânăr de culoare de 25 de ani, în custodia poliţiei. Situaţia de sâmbătă contrasta puternic cu revoltele de luni, când guvernatorul statului a mobilizat Garda Naţională să restabilească ordinea. Magazine au fost incendiate şi jefuite, iar poliţia a operat mai multe arestări, înainte de reinstalarea calmului. Cei şase ofiţeri nu i-au asigurat asistenţă medicală lui Gray, în pofida faptului că tânărul a solicitat în mai multe rânduri ajutor, şi nu i-au pus centura de siguranţă în duba poliţiei. Cazul Gray este ultimul dintr-o serie în care tineri de culoare au fost ucişi de poliţişti.

Taguri articol


12