Poliţist judecat pentru luare de mită

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţist judecat pentru luare de mită

Eveniment 20 Martie 2010 / 00:00 859 accesări

Agentul de poliţie de la Medgidia, Dorin Ion, arestat în urmă cu două săptămâni pentru luare de mită, a fost trimis în judecată de Parchetul Curţii de Apel Constanţa, dosarul ajungând pe rolul Tribunalului Constanţa, care a fixat primul termen de judecată pe 7 aprilie. Magistraţii au decis, vineri, ca Dorin Ion să rămână după gratii pentru următoarele 30 de zile. Potrivit rechizitoriului, agentul Dorin Ion, de la Biroul Poliţiei Rutiere Medgidia, l-a oprit în trafic, în seara de 1 martie, pe Felix Căprar, de 18 ani, care se afla la volanul unui autoturism cu numere de înmatriculare expirate. Omul legii l-a condus pe tânăr la sediul Poliţiei, ca să-i întocmească dosar penal. Puţin mai târziu s-a răzgândit însă şi s-a hotărât să scoată nişte bani de pe urma şoferului speriat, căruia i-a explicat că poate să scape basma curată dacă îi plăteşte suma de 300 de euro. După negocieri, agentul de poliţie a mai scăzut „taxa” la 1.000 de lei, înţelegându-se cu Felix Căprar să se întâlnească a doua zi, pentru a-i da banii. Pe 2 martie, în jurul orelor 16.00, denunţătorul Felix Căprar s-a întâlnit cu agentul de poliţie Dorin Ion în centrul oraşului Medgidia. Poliţistul nu a vrut să ia banii direct din mâna tânărului, căruia i-a cerut să-i dea cei 1.000 de lei lui Ştefan Popescu, o cunoştinţă comună, pe care l-a ales ca intermediar. În momentul în care poliţistul a primit cei 1.000 de lei de la amicul său, bani pe care anchetatorii au scris cu substanţă fluorescentă „MITĂ”, ofiţerii DGA l-au încătuşat. El a fost arestat imediat şi alături de el va fi judecat, în stare de libertate, Ştefan Popescu, pentru complicitate la luare de mită. Precizăm că denunţătorul Felix Căprar s-a ales şi el cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice cu numere de înmatriculare expirate, fiind cercetat de Poliţia Medgidia.

Taguri articol


12