CĂUTAT Poliţiştii constănţeni sunt în alertă pentru prinderea unui taximetrist care, ieri dimineaţă, în jurul orelor 07.00, a târât cu maşina un lucrător din cadrul Poliţiei Locale, aflat în misiune. Oamenii legii spun că incidentul a avut loc în municipiul Constanţa, pe strada Decebal, după ce un echipaj al Poliţiei Locale a oprit în trafic un taximetrist aflat la volanul unui Logan. „Circula pe sens interzis în momentul în care l-am văzut. I-am făcut semn să tragă pe dreapta şi apoi m-am apropiat de maşina lui, pentru a-l legitima. În momentul în care i-am solicitat să-mi prezinte documentele, acesta a pornit şi a accelerat, trăgând de volan spre stânga. Din reflex m-am prins de maşină şi m-a târât aşa aproape 60 de metri, după care a dispărut”, a declarat Cristian Teişan, de 30 de ani, lucrătorul Poliţiei Locale. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, cu leziuni în zona capului şi a membrelor, iar poliţiştii de la Rutieră au început căutările pentru identificarea şi prinderea şoferului fugar.
ULTRAJ Oamenii legii spun că incidentul de pe strada Decebal a fost suprins de camerele de supraveghere amplasate pe un imobil din zonă. La sediul Poliţiei Rutiere a fost adus pentru audieri un bărbat din localitatea constănţeană Cumpăna, despre care existau suspiciuni că ar fi şoferul căutat, dar bănuielile care planau asupra lui s-au risipit, poliţistul local implicat în incident declarând că nu este vorba despre taximetristul oprit dimineaţă pe strada Decebal. „Continuăm ancheta pentru prinderea suspectului. Acesta se va alege cu dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi ultraj”, a declarat pentru „Telegraf”, cms. şef Tudorel Dogaru, şeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa. „Este primul incident de acest gen în care a fost implicat un agent din cadrul Poliţiei Locale. Cel mai important lucru este că angajatul nostru se află în afara oricărui pericol. După ce a primit îngrijiri medicale pentru leziunile suferite, acesta a putut părăsi spitalul”, a precizat Daniel Bratu, directorul executiv adjunct al Poliţiei Locale Constanţa.