Poliţist lovit de un scandalagiu

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţist lovit de un scandalagiu

Eveniment 26 Noiembrie 2007 / 00:00 1144 accesări

Un bărbat în vîrstă de 35 de ani, din Constanţa, s-a ales cu dosar penal pentru ultraj, după ce a lovit un poliţist. Lucrătorii Secţiei 3 au fost alertaţi, sîmbătă seară, în jurul orelor 22.00, că un individ băut face scandal în plină stradă, în centrul oraşului. Oamenii legii s-au deplasat în zona Policlinicii cu Plată şi l-au găsit pe Cristos Stîngaciu înjurînd şi ţipînd. Poliţiştii au încercat să-l calmeze pe bărbat, însă nu au avut cum să se înţeleagă cu el. În momentul în care s-au apropiat pentru a-l imobiliza şi a-i pune cătuşele, Cristos Stîngaciu a pus mîna pe un ciob de sticlă şi a început să-i ameninţe, fluturînd în faţa lor arma improvizată. Mai mult, pînă să fie încătuşat, individul l-a lovit cu pumnul în faţă pe unul dintre agenţii de poliţie. În cele din urmă, oamenii legii au reuşit să-l prindă pe Stîngaciu, care a fost reţinut pentru audieri. Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de ultraj, însă procurorii au dispus cercetarea lui în stare de libertate.

În urmă cu aproape o lună, pe numele lui Stîngaciu a fost întocmit un alt dosar penal, pentru un furt din locuinţă săvîrşit în luna februarie a acestui an. Oamenii legii spun că bărbatul a pătruns în noaptea de 11 spre 12 februarie, într-un apartament din Constanţa, de unde a sustras două haine de blană, două geci de piele şi un televizor, reuşind apoi să scape cu prada. După aproape nouă luni de cercetări, oamenii legii au reuşit să-l reţină pe Cristos Stîngaciu, dar şi atunci s-a dispus cercetarea lui în stare de libertate.



12