Poliţist şi consilier local trimişi în judecată pentru mită şi şantaj

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţist şi consilier local trimişi în judecată pentru mită şi şantaj

Eveniment 19 Ianuarie 2013 / 00:00 1951 accesări

După aproape o lună de anchetă procurorii Direcţiei Naţioanle Anticorupţie (DNA) Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Dan Frumuşelu, de 43 de ani, din Constanţa, agent şef de poliţie la Serviciul de Investigare a Fraudelor (SIF) din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi a lui Emil Gheordunescu, de 51 de ani, consilier local în Agigea şi administratorul societăţii comerciale Agigea Expres SRL. Poliţistul este acuzat de comiterea a două infracţiuni de luare de mită şi a două infracţiuni de şantaj iar consilierul local este acuzat de complicitate la infracţiunea de luare de mită, date de mită şi două infracţiuni de şantaj. Cei doi se află în arest de la sfârşitul lunii decembrie. Poliţistul şi consilierul local au fost denunţaţi de un bărbat care este cercetat într-un dosar ce se află în lucru la SIF Constanţa şi în care parte vătămată este Emil Gheordunescu. Conform anchetatorilor, consilierul a invocat în dosarul respectiv un prejudiciu de 100.000 de euro, iar în perioada februarie 2011-iunie 2011 cei doi l-au şantajat pe denunţător şi l-au constrâns pe acesta să îi dea consilierului trei terenuri agricole în staţiunea Olimp şi un apartament în zona Steaua de Mare, din Agigea, bunuri în valoare de 75.000 de euro. În actul de inculpare se spune că poliţistul l-ar fi şantajat şi ameninţat pe denunţător că, în cazul în care nu va plăti suma cerută, va face tot posibilul să-l trimită în judecată şi să primească o condamnare la închisoare cu executare. Ca un lanţ al slăbiciunilor, la rândul său consilierul Gheordunescu i-a dat mită poliţistului un BMW X3, pentru ca ancheta să decurgă mai bine. În decembrie 2012, Frumuşelu i-a cerut denunţătorului 15.000 de euro, iar Gheordunescu 30.000 de euro, pentru a-şi recupera prejudiciul în totalitate, iar denunţătorul a fost asigurat că va primi o soluţie de scoatere de sub urmărirea penală. Denunţătorul i-a reclamat la DNA, iar Frumuşelu şi Gheordunescu au fost prinşi în flagrant şi arestaţi.



12