Poliţist tîrît pe asfalt de maşina unui şofer fugar

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţist tîrît pe asfalt de maşina unui şofer fugar

Eveniment 03 Aprilie 2007 / 00:00 1430 accesări

Oamenii legii sînt pe urmele unui bărbat din comuna Cobadin care, în noaptea de luni spre marţi, a lovit intenţionat cu maşina un poliţist din localitate şi a fugit de la locul accidentului. Potrivit anchetatorilor, ag. şef adj. Doru Frătea de la Poliţia Cobadin, se afla în patrulare prin comună, cînd a observat o autoutilitară care se deplasa prin localitate, cu farurile stinse. Poliţistul s-a urcat în maşină şi a plecat în urmărirea autoturismului suspect, al cărui şofer a refuzat să oprească la semnalul regulamentar făcut de agent şi a accelerat îndreptîndu-se spre localitatea Viişoara. Poliţistul a reuşit să-l ajungă din urmă pe fugar şi a încercat să-l depăşească de mai multe ori, însă a fost blocat de fiecare dată de şoferul autoutilitarei care, la un moment dat, a fost la un pas să scoată de pe carosabil maşina poliţiei. Într-o curbă din apropierea localităţii Pietreni, agentul a izbutit să depăşească maşina suspectă, dar nu a mai avut timp să se pună de-a curmezişul drumului pentru a-l bloca pe fugar pentru că acesta a frînat şi a întors brusc, demarînd în trombă în direcţia opusă. După aprox. 20 de kilometri, în dreptul staţiei de transformare aflată la intrarea în Cobadin, şoferul autoutilitarei a semnalizat că trage pe dreapta, a tras frîna de mînă, s-a rotit cu maşina pe carosabil şi a izbit Loganul poliţiei. “ Am coborît din maşină, am deschis portiera autoturismului suspect şi l-am prins pe individ de haină pentru a-l trage afară. În acel moment, el a pornit motorul şi a plecat de pe loc. După ce m-a tîrît pe asfalt vreo zece metri, am fost nevoit să-i dau drumul”, a declarat ag. şef adj. Doru Frătea. Potrivit poliţiştilor, pentru a-şi şterge urmele, şoferul fugar a dus maşina pe un cîmp de la marginea oraşului Medgidia, unde a stropit motorul cu benzină şi l-a incendiat. Dacă flăcările ar fi cuprins rezervorul automobilului alimentat cu GPL, acesta ar fi sărit în aer. Maşina abandonată a fost descoperită, ieri dimineaţă, de oamenii legii. Anchetatorii au aflat identitatea fugarului, un mai vechi client al Poliţiei. “Valentin Mertoi, de 28 de ani, este cercetat de poliţiştii din Medgidia şi Cobadin pentru sărvîrşirea infracţiunilor de ultraj şi distrugere. Anterior, el a mai fost cercetat pentru furt şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, a declarat cms. Vasile Dăogaru, şeful Poliţiei Medgidia. Numele lui Mertoi mai apare într-un dosar penal întocmit de curînd de poliţiştii din Independenţa, care îl cercetează pentru furt de fier vechi. După incidentul petrecut luni noapte, Valentin Mertoi a dispărut de la domiciliu şi a fost dat în urmărire locală.

Taguri articol


12