Doi subofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa deferiţi justiţiei pentru abuz în serviciu şi ucidere din culpă au fost absolviţi de răspunderea penală. Ieri, magistraţii Tribunalului Constanţa i-a achitat pe ag. Florin Boca şi pe ag.şef adj. Cristian Nazarovici. Totodată, instanţa l-a condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pe Mircea Stancu, de 40 ani, din Constanţa, pentru ucidere din culpă. Sentinţa nu este definitivă.
ACCIDENTUL Potrivit rechizitoriului, pe 21 iulie 2007, agenţii Boca şi Nazarovici, care făceau parte la acea vreme din efectivele Poliţiei din Mihail Kogălniceanu, au oprit în trafic un autoturism Dacia la volanul căruia se afla Aurel Banciu. În urma testării cu aparatul Drager s-a stabilit că şoferul avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul Daciei a fost urcat în Loganul poliţiei, înmatriculat B-51-ETX, pentru a fi transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa în vederea recoltării probelor biologice de sânge. La volanul Loganului poliţiei s-a urcat agentul Boca, iar pe bancheta din spate, alături de conducătorul auto beat, s-a aşezat poliţistul Cristian Nazarovici. Întrucât se aflau în misiune, maşina poliţiei rula cu mijloacele de semnalizare luminoase şi acustice în funcţiune. Ajuns în Constanţa, la intersecţia dintre bdul Tomis şi bdul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Dacia, Loganul a fost izbit violent de un autovehicul Volkswagen Passat, condus de Mircea Stancu, ce se deplasa pe bdul Lăpuşneanu, către Satul de Vacanţă. Impactul a fost atât de puternic încât Aurel Banciu a fost proiectat afară din autoturism, pe carosabil, şi a murit pe loc. Pentru scoaterea celor doi poliţişti din maşină a fost necesară intervenţia unui echipaj de la Descarcerare.
DECLARAŢII Mircea Stancu, soţia sa de 31 ani şi fiul de nouă ani au fost răniţi uşor, nefiind necesară internarea lor. Anchetatorii au stabilit că Stancu nu a acordat prioritate maşinii de poliţie, deşi aceasta îi avertiza cu semnale luminoase şi acustice pe cei aflaţi în trafic că se află în misiune. Stancu a susţinut că oamenii legii au pornit sirena abia când au intrat în intersecţie şi că el mai avea zece secunde de culoare verde, de aceea a apăsat pedala de acceleraţie şi nu a putut evita accidentul. Martorii audiaţi de procurori l-au contrazis pe Stancu, afirmând că maşina de poliţie avea semnalele pornite când a intrat în intersecţia în care s-a produs coliziunea. În timpul anchetei, familia victimei a reclamat că cei doi poliţişti l-au luat cu forţa pe Aurel Banciu pentru a-l duce la spital, în vederea recoltării probelor de sânge, bruscându-l şi lovindu-l până când s-a urcat în maşina poliţiei.