Poliţişti atacaţi şi ameninţaţi cu moartea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţişti atacaţi şi ameninţaţi cu moartea

Eveniment 31 Octombrie 2008 / 00:00 1832 accesări

Poliţiştii postului Mihail Kogălniceanu l-au prins, miercuri, pe autorul unui furt dintr-un autovehicul. Acesta se numeşte Omer Mustafa, de 20 ani, localnic. În urma unei descinderi la locuinţa sa, oamenii legii au descoperit un minitelevizor marca Vortex, furat dintr-un autotractor, în după-amiaza zilei de 22 octombrie. Obiectul, în valoare de 370 lei, a fost sustras după ce hoţul a spart geamul portierei stîngi al maşinii agricole, parcată pe Drumul Naţional 2A, în apropierea pădurii de la intrarea în M. Kogălniceanu. Prejudiciul a fost recuperat, bunul fiind restituit proprietarului de drept. În prezent, hoţul este cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 209 Cod Penal. Furtul este însă o infracţiune mai puţin sancţionată în comparaţie cu ilegalităţile pentru care mai este cercetat Omer Mustafa, alături de fratele său, Cadîr Mustafa, de 28 ani. Tinerii sînt cunoscuţi oamenilor legii după ce i-au agresat verbal şi i-au ameninţat cu moartea. În noaptea de 12 spre 13 octombrie, în jurul orei 02.00, înarmaţi cu o furcă şi cu o coasă, ei l-au ameninţat cu bătaia pe Demir Asan, de 35 ani, din localitate, acesta din urmă aflîndu-se sub influenţa băuturilor alcoolice. La intervenţia poliţiştilor comunitari, agresorii i-au ameninţat şi pe oamenii legii cu moartea, moment în care agenţii Mihai Bostan şi Şeicamet Enghin au folosit armamentul din dotare, trăgînd în aer cîte un foc de avertisment. La locul incidentului a fost solicitată intervenţia unui alt echipaj de poliţie, din cauza atitudinii recalcitrante a romilor. Văzînd că nu reuşesc să-i intimideze pe poliţişti, cei doi agresori au intenţionat să fugă. Poliţiştii au mai executat focuri de avertisment în aer, dar infractorii au reuşit să scape. Pe numele celor doi fraţi a fost întocmit un dosar penal care a fost înaintat Parchetului de pe lîngă Judecătoria Constanţa. Timp de două săptămîni, agresorii au stat ascunşi, perioadă în care curajul lor a prins din nou aripi. Luni, în jurul orei 23.00, poliţiştii au organizat o acţiune, pe strada Moldovei din localitate. Oamenii legii l-au prins în flagrant pe Sali Mustafa, de 51 ani, localnic, care transporta o căruţă încărcată cu ştiuleţi de porumb furaţi de pe o proprietate privată. Căruţaşul a vrut să introducă atelajul în curtea sa dar, la vederea poliţiştilor, a abandonat atelajul şi a fugit. Poliţiştii au pornit în urmărirea hoţului, dar urmărirea a fost obstrucţionată de apariţia în stradă a numeroşi romi, printre care şi ...Omer Mustafa. Acesta, împreună cu un adolescent de 17 ani, P. H., i-au ameninţat din nou cu moartea pe poliţişti. Agentul şef Cristian Nazarovici a somat romii să înceteze scandalul, dar s-a ciocnit de o atitudine sfidătoare şi din ce în ce mai agresivă. Cînd situaţia ameninţa să scape de sub control iar agenţii se aflau la un pas să fie linşaţi, oamenii legii s-au văzut obligaţi de împrejurări să se apere şi atît poliţiştii comunitari cît şi cei de la postul local au folosit armamentul din dotare prin executarea în plan vertical a mai multor focuri de avertisment. Evenimentul nu s-a soldat cu producerea de pagube materiale sau victime omeneşti. În prezent se efectuează cercetări faţă de Omer Mustafa şi P. H., pentru săvîrşirea infracţiunii de ultraj. Sali Mustafa este cercetat sub aspectul săvîrşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 209 Cod Penal.



12