Mai mulţi lucrători din cadrul Secţiei 9 de Poliţie Rurală Chirnogeni au fost audiaţi, ieri, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, în legătură cu un scandal petrecut pe 1 mai, în localitatea Bărăganu. La acea dată, trei indivizi beţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 35 de ani, au sărit la bătaie la poliţişti, în timpul unei petreceri organizate cu prilejul zilei de 1 Mai. Incidentul a început după ce Cătălin P., de 22 de ani, Robert O., de 35 de ani, şi Mădălin Alexandru P., de 24 de ani, au ajuns în faţa căminului cultural din localitate şi au început să-i înjure şi să-i ameninţe pe poliţiştii care asigurau în zonă liniştea şi ordinea publică. Cei trei suspecţi au trecut în scurt timp la fapte, aceştia bruscând mai mulţi lucrători de poliţie care au încercat să-i oprească. „Unul dintre colegii mei a fost tras de haine şi îmbrâncit, iar pe un altul au încercat să-l doboare. Mai mult, cei trei indivizi au început să incite la violenţă, strigând spre alţi 30 de inşi care îi însoţeau să pună mâna pe topoare şi să-i ia la bătaie pe poliţişti. „Hai, mă, să le arătăm cine sunt şefii aici în sat!”, au strigat cei trei către mulţime. Unul dintre colegii mei a fost rănit în momentul în care încerca să-i încătuşeze. Atacatorii l-au ameninţat pe poliţist că îi incendiază casa pentru a se răzbuna”, a declarat la acea dată insp. princ. George Caraivan, şeful Secţiei 9 de Poliţie Rurală Chirnogeni. Cei şase poliţişti aflaţi în zonă au intervenit cu spray-uri lacrimogene pentru a pune capăt altercaţiei şi i-au reţinut pe scandalagii, care au fost aduşi apoi la sediul unităţii, pentru audieri. Cei trei suspecţi sunt cercetaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri, sfidarea organelor de cercetare penală şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.