NEREGULI TRECUTE CU VEDEREA. Cinci poliţişti de frontieră constănţeni sunt anchetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, cei cinci agenţi, care îşi desfăşurau activitatea în punctul de trecere a frontierei Vama Veche, au fost filaţi încă din vara anului trecut, după ce la Direcţia Generală Anticorupţie Constanţa (DGA) a fost depusă o reclamaţie referitoare la anumite fapte de corupţie comise de aceştia. Procurorii spun că cei cinci suspecţi au permis intrarea sau ieşirea din ţară a unor persoane care nu îndeplineau condiţiile legale, în schimbul unor sume de bani. Începând cu vara anului trecut, ofiţerii DGA Constanţa, coordonaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, au adunat probe împotriva celor cinci poliţişti de frontieră. Pe 26 iunie, în jurul orelor 21.00, oamenii legii au organizat un flagrant în punctul de trecere a frontierei Vama Veche. Anchetatorii spun că un ofiţer sub acoperire din cadrul DGA Constanţa s-a prezentat duminică seara în punctul de trecere a frontierei Vama Veche pentru a ieşi din ţară, cu destinaţia Bulgaria. În urma verificărilor, agentul de poliţie Cristian Penescu a descoperit că ofiţerul DGA Constanţa nu deţinea o procură specială pentru ieşirea din ţară din partea proprietarului maşinii la volanul căreia se afla. Mai mult, acesta a constatat că autoturismul avea inspecţia tehnică periodică expirată.
70 DE EURO. Potrivit anchetatorilor, poliţistul de frontieră i-a înmânat documentele prezentate de ofiţerul DGA colegului său bulgar, Marian Shopov, făcându-i semn şoferului să discute cu acesta şi să rezolve problema. După ce poliţistul de frontieră bulgar i-a dat de înţeles că aşteaptă ceva în schimbul actelor, ofiţerul sub acoperire i-a oferit acestuia suma de 70 de euro. După primirea banilor, bulgarul i-a înapoiat şoferului documentele şi i-a permis să intre pe teritoriul Bulgariei. Imediat, în zonă au apărut ofiţerii DGA Constanţa şi procurorul de caz. La vederea anchetatorilor, poliţistul de frontieră bulgar l-a îmbrâncit pe unul dintre ofiţerii DGA Constanţa şi a încercat să fugă. El a fost ajuns din urmă după câţiva paşi, iar apoi imobilizat şi încătuşat. Cristian Penescu este cercetat pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu, în vreme ce colegul său bulgar s-a ales cu dosar penal pentru complicitate la aceeaşi infracţiune. În acelaşi dosar mai sunt cercetaţi, în stare de libertate, pentru fapte similare, alţi patru poliţişti care lucrau în punctul de trecere a frontierei Vama Veche: Valentin Şoldan, Gabriel Trandafir, Cristian Ene şi Daniel Pascu. „După ce vom fi înştiinţaţi în mod oficial cu privire la faptul că cei cinci poliţişti sunt cercetaţi penal, aceştia vor fi puşi la dispoziţie, urmând ca posturile lor din cadrul punctului de trecere a frontierei Vama Veche să fie preluate de alţi lucrători din cadrul Grupului de Nave Mangalia”, a declarat cms. şef Marian Manole, din cadrul Poliţiei de Frontieră Constanţa.