Poliţişti de frontieră agresaţi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
2.5 tone de îngrăşământ şi cereale

Poliţişti de frontieră agresaţi

Eveniment 28 Septembrie 2012 / 00:00 834 accesări

Poliţiştii de frontieră au identificat, miercuri seară, trei bărbaţi care transportau cu o autoutilitară aproape 2.500 kilograme de uree şi cereale fără a îndeplini condiţiile legale. Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că, în jurul orei 18.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanţa au verificat pe drumul limitrof canalului Dunăre – Marea Neagră, în dreptul podului Agigea, o autoutilitară marca Mercedes Benz în care se aflau trei persoane. În timpul verificărilor, anchetatorii au descoperit în autovehicul 38 de saci din plastic plini cu îngrăşământ chimic şi 20 de saci cu cereale. Şoferul a prezentat un document de însoţire a mărfii care prezenta urme de falsificare, declarând că marfa provine de pe două barje ancorate în Portul Constanţa ca urmare a operaţiunilor de curăţare a acestora. Oamenii legii au ridicat în vederea confiscării ureea şi cerealele iar autoutilitara a fost indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor. Totodată, faţă de cele trei persoane s-a început urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi furt calificat.

SCANDALAGIU Reprezentanţii Gărzii de Coastă spun că în timp ce poliţiştii de frontieră efectuau cercetări, au fost interpelaţi de şoferul unui autoturism marca BMW, înmatriculat în Bucureşti, care a început să le aducă injurii şi ofense. Şoferul BMW-ului, amic cu cele trei persoane aflate în autoutilitara marca Mercedes, a încercat să-i împiedice pe reprezentanţii Gărzii de Coastă să continuie cercetările ameninţându-i pe poliţişti. Pentru comportamentul său violent, el a fost imobilizat şi condus pentru cercetări la sediul Punctului Poliţiei de Frontieră Constanţa Sud Agigea. Poliţiştii de frontieră i-au întocmit bărbatului dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.



12