Poliţişti englezi la Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţişti englezi la Constanţa

Politică 15 Octombrie 2009 / 00:00 578 accesări

La începutul acestei săptămîni, poliţiştii de frontieră din cadrul Direcţiei Operative Porturi Maritime, au fost vizitaţi de o delegaţie a Serious Organised Crime Agency (SOCA) din cadrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Poliţiştii britanici din cadrul Departamentului de Expertiză a Probelor din Londra, însoţiţi de un ofiţer specialist al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Constanţa, au avut o întîlnire de lucru cu reprezentanţii conducerii DOPM, director Ion Burciu şi director adjunct Cătălin Preda, dar şi cu ofiţeri din cadrul birourilor operative. Poliţiştii englezi au participat şi la efectuarea profilului unei analize de risc privind traficul naval şi containerizat. Totodată, între cele două părţi s-au pus bazele unei colaborări pentru lupta împotriva infracţionalităţii frontaliere. Delegaţia britanică a mai vizitat şi puncte de Trecere a Frontierei, Aeroportul Henri Coandă - Otopeni, Sistemul Integrat de Observare, Supraveghere şi Control a Traficului la Marea Neagră (SCOMAR), precum şi terminalul de pasageri din Portul Constanţa. Serious Organised Crime Agency este o structură din Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord care se ocupă cu traficul de droguri, traficul de persoane şi infracţiunile conexe.



12