Poliţiştii ameninţă cu proteste

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţiştii ameninţă cu proteste

Social 16 Iunie 2012 / 00:00 623 accesări

Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România (FSDPR) „Alexandru Ioan Cuza” va declanşa acţiuni de protest în faţa sediului Ministerului Administraţiei şi Internelor dacă niciuna dintre revendicările înaintate conducerii MAI nu va fi soluţionată până pe data de 1 august, a anunţat vineri Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie din România (SNAP), membru al FSDPR. În cadrul întâlnirii avute cu delegaţia condusă de chestorul principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, secretar de stat şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, au fost prezentate principalele revendicări ale federaţiei, printre care se numără demararea, de urgenţă, a negocierilor privind semnarea “Acordului colectiv privind raporturile de serviciu”, conform prevederilor Legii Dialogului Social nr. 62/2011. De asemenea, s-a cerut modificarea Ordinului MAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din minister, precum şi modificarea Ordinului MAI nr. 136/2004 cu privire la decontarea cheltuielilor de transport, a declarat Iulian Surugiu. Potrivit acestuia, membrii de sindicat sunt nemulţumiţi şi de faptul că nicio instituţie a statului nu a făcut nimic în ultimii 3 ani în legătură cu modificarea Statutului Poliţistului, prevăzut în Legea 360/2003. (R.M.)



12