Poliţiştii au pichetat sediul MIRA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţiştii au pichetat sediul MIRA

Eveniment 30 Octombrie 2007 / 00:00 1193 accesări

Peste 150 de poliţişti afiliaţi Sindicatului Pro Lex au pichetat, ieri, sediul Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA), solicitînd primele restante din 2004 şi elaborarea unor acte normative care să interzică mutarea oamenilor legii dintr-un oraş în altul fără acordul lor. Vasile Lincu, liderul Sindicatului Poliţiştilor şi Vameşilor “Pro Lex”, susţine că poliţiştii au ieşit în stradă, pentru prima dată, ca să atragă atenţia asupra unor “probleme profesionale nerezolvate”, negocierile de săptămîna trecută, cu reprezentanţii MIRA, “neavînd nicio finalitate concretă”. “Ministrul David mi-a promis că săptămîna viitoare ne va prezenta proiectul Statutului Poliţistului, dar noi ieşim în stradă pentru că nu mai credem în vorbe şi vrem fapte”, declara Lincu, săptămîna trecută. Liderul sindical a adăugat că este nemulţumit că reprezentanţii MIRA i-au chemat pe sindicalişti la negocieri abia săptămîna trecută, deşi ei au cerut o întîlnire încă din luna septembrie. “Nu am urmărit şi nu am dorit în mod expres să organizăm acest miting de protest. Problemele sesizate în nenumărate rînduri, devenite revendicări, nu şi-au găsit rezolvarea în timp util, de aceea sîntem nevoiţi să apelăm la forma extremă de luptă sindicală”, a spus preşedintele Pro Lex. Reprezentanţii MIRA şi cei ai Sindicatului Pro Lex s-au întÎlnit ultima dată joia trecută, în cadrul Subcomisiei de Dialog Social pe probleme de ordine publică, în timpul discuţiilor purtate fiind analizate, punctual, revendicările sindicale. “Reprezentanţii Pro Lex au demonstrat că există probleme profesionale prin prezentarea punctuală a acestora, au propus modalităţi de soluţionare acceptate de membrii subcomisiei MIRA. Astfel, pentru interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor legale, urmează să se emită dispoziţii circulare la nivelul tuturor structurilor, iar pentru alte probleme semnalate este necesară o analiză mai complexă şi elaborarea unor iniţiative legislative. Cu toate acestea, reprezentanţii sindicatului Pro Lex consideră că negocierile nu au avut o finalitate concretă. Dialogul a fost mai mult decît necesar pentru identificarea pîrghiilor de rezolvare de comun acord”, preciza Lincu. Duminică, MIRA a transmis un comunicat în care aprecia că mitingul poliţiştilor este “o acţiune de imagine a Sindicatului Naţional al Vameşilor şi Poliţiştilor”, nicidecum o formă a vreunui conflict de muncă.

Taguri articol


12