Poliţiştii constănţeni, alături de agentul rănit în misiune

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ar putea fi operat în străinătate

Poliţiştii constănţeni, alături de agentul rănit în misiune

Eveniment 21 Iulie 2011 / 00:00 1065 accesări

AJUTOR FINANCIAR. Starea agentului de poliţie Cristian Dobrilă, rănit într-un accident rutier petrecut duminică în apropierea oraşului Medgidia, rămâne în continuare gravă. Acesta este internat în Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Bucureşti, unde a fost transferat de la Constanţa, luni, cu un elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI). “Încă nu a fost supus unei intervenţii chirurgicale, medicii încearcă în continuare să-l stabilizeze. Din câte am aflat, membrii familiei ar intenţiona să-l transfere la o clinică din Turcia sau din Austria”, a declarat ieri după-amiază, pentru “Telegraf”, cms. şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR). “Cu siguranţă, Ministerul de Interne va sprijini din punct de vedere financiar familia colegului nostru rănit în misiune. Pe de altă parte, am făcut deja un apel către lucrătorii Direcţiei Poliţiei Rutiere din întreaga ţară, pentru o strângere de fonduri. Încercăm să fim alături de membrii familiei lui Cristian Dobrilă şi să-i ajutăm atât cât putem în aceste momente dificile”, a precizat cms. şef Lucian Diniţă. “Şi la Constanţa se strâng bani pentru colegul nostru. Este vorba despre un ajutor umanitar şi este cât se poate de firesc să fim alături de el şi alături de familia lui în aceste clipe grele. Nu s-a stabilit o sumă fixă, fiecare lucrător al Serviciului Poliţiei Rutiere contribuie cu ce poate. Încercăm să strângem banii cât mai rapid cu putinţă”, a declarat cms. şef Constantin Bădângă, din cadrul SPR Constanţa.

RĂNIT ÎN MISIUNE. Amintim că agentul Cristian Dobrilă a ajuns în stare gravă la spital, duminică, după ce a fost rănit într-un accident rutier petrecut, în jurul orelor 21.00, în apropierea oraşului Medgidia. Potrivit anchetatorilor, Cristian Dobrilă, în vârstă de 30 de ani, se deplasa cu motocicleta de serviciu, marca BMW, cu numărul de înmatriculare MAI 12039, pe Drumul Naţional 22C, dinspre Constanţa către Medgidia. Oamenii legii spun că agentul pornise semnalele luminoase şi acustice şi se angajase în urmărirea unui autoturism marca Mercedes, care făcea slalom printre maşini. La un moment dat, într-o curbă deosebit de periculoasă, poliţistul a pierdut controlul motocicletei şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca BMW, cu numărul de înmatriculare CT 48 BMW, condus regulamentar de Laurenţiu Anghelescu, în vârstă de 28 de ani, din Constanţa. „L-am văzut foarte târziu şi nu am mai avut cum să evit coliziunea. Asta s-a întâmplat”, a declarat, în stare de şoc, şoferul BMW-ului, imediat după accident. În urma teribilului impact, agentul de poliţie a suferit răni grave la coloană şi a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

URMĂRIRE. La puţin timp după producerea accidentului, poliţiştii de la Rutieră au reuşit să-l identifice pe şoferul Mercedes-ului, în urmărirea căruia pornise colegul lor. Acesta a fost oprit în trafic, de oamenii legii, în apropierea oraşului Cernavodă. Este vorba despre Beniamin Ţânţaş, de 34 de ani, din oraşul Negreşti, judeţul Satu Mare, fratele fostului subprefect al judeţului Satu Mare, Samuel Ţânţaş. Pe scaunul din dreapta faţă al Mercedes-ului se afla fotomodelul Natalia Mateuţ, fiica fostului fotbalist Dorin Mateuţ. „Încă nu am reuşit să discutăm cu agentul Cristian Dobrilă despre ceea ce s-a întâmplat duminică. Abia după ce vom sta de vorbă cu el, vom afla amănunte legate de urmărire”, a adăugat cms. şef Lucian Diniţă.



12