Poliţiştii constănţeni au lansat ieri la sediul Secţiei 1 proiectul „Săptămîna prevenirii criminalităţii”, prezentînd cu acest prilej calendarul activităţilor pe care urmează să le organizeze în următoarele zile. Oamenii legii vor demara acţiuni tematice pentru prevenirea şi informarea cetăţenilor cu privire la evoluţia fenomenului infracţional şi la măsurile de autoprotecţie pe care fiecare persoană le poate lua pentru a nu deveni victima unei infracţiuni Astfel, poliţiştii constănţeni se vor întîlni cu pensionarii în diferite zone ale oraşului Constanţa, pentru a discuta cu aceştia despre noile metode de operare ale bandelor de hoţi şi despre măsurile de siguranţă pe care trebuie să le aibă în vedere pentru a se proteja. Poliţiştii vor merge în unităţile de învăţămînt şi vor sta de vorbă cu elevii despre efectele nocive ale consumului de droguri şi despre fenomenul violenţei în şcoli, încercînd să le propună tinerilor alternative sănătoase la aceste tentaţii. Oamenii legii vor aborda, de asemenea, problematica traficului de persoane şi aspecte punctuale legate de siguranţa rutieră. Toţi şefii secţiilor de poliţie din oraşul Constanţa au pregătit acţiuni de prevenire, care îi vizează în primul rînd pe elevi, vîrstnici şi pe copiii străzii. Cms. Dănuţ Pisică, adjunctul şefului Poliţiei Municipiului Constanţa, a declarat: „Acţiunile pe care le organizăm cu prilejul „Săptămînii prevenirii criminalităţii” ţin, de fapt, de activitatea curentă apoliţiştilor noştri, care derulează în permanenţă activităţi de prevenire. Este limpede pentru noi că este mult mai uşor să previi infracţiunile. Activitatea de prevenire se adresează în primul rînd minorilor şi bătrînilor, care sînt cele mai expuse categorii sociale”. Cms. Emilian Pârvu, şeful Secţiei 1 Poliţie, a anunţat organizarea unei dezbateri pe care o pregăteşte de mai mult timp: „Avem de gînd să organizăm o întîlnire legată de poluarea fonică la care intenţionăm să invităm reprezentanţi ai etniei turce şi ai autorităţilor locale. Una dintre problemele importante cu care ne confruntăm de ceva vreme este cea a zgomotului care se creează în timpul nunţilor organizate de persoanele de etnie rromă pe străzile cartierului. Primim multe reclamaţii de la locuitorii cartierului, care se plîng de gălăgie şi cred că a venit timpul să găsim soluţii pentru această problemă. Intenţionăm să organizăm o dezbatere democratică şi să le dăm tuturor celor implicaţi posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere. Cel mai important aspect al acestei întîlniri va fi formularea unor recomandări pentru reglementarea legală a acestui fenomen de către autorităţile locale”. Proiectul naţional „Săptămîna prevenirii criminalităţii” se va derula în perioada 8 - 15 octombrie 2007, la acţiunile de prevenire urmînd să ia parte şi lucrătorii posturilor de poliţie judeţene şi voluntari ai unor ONG-uri care vor să sprijine Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.