În ultima parte a minivacanței de Rusalii, mulți șoferi vitezomani sau care au condus sub influența băuturilor alcoolice au rămas fără permis. Unii au fost implicați în accidente grave, petrecute numai din vina lor. Astfel, în urma controalelor și intervențiilor polițiștilor de la ...
Mulți inconștienți se urcă la volan fără a deține permis de conducere sau, mai rău, sub influența băuturilor alcoolice, punând în primejdia viața și integritatea corporală a celorlalți participanți la trafic. Astfel, sâmbătă, pa 3 iunie, la ora 10.40, polițiștii din cadrul Biroului ...
La data de 02.06.2017, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și de la Biroul de Poliție 2 Mai – Vama Veche, alături de jandarmii constănțeni, au desfășurat, în stațiunea Vama Veche, activități informativ-preventive destinate turiștilor care își ...
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni de lipsire de libertate și viol, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța, Secția 4 Poliție, l-au depistat pe cetățeanul polonez W.M., în vârstă de 36 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Astfel, la data de ...
Aproximativ 300 de poliţişti din cadrul IPJ Constanța și peste 200 de jandarmi constănțeni se vor afla în stradă, în timpul minivacanței de Rusalii, în vederea preîntâmpinării producerii oricăror evenimente negative şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă ...
Un alt caz de furt din buzunare (al câtelea?) ne-a fost transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, care în 30 mai 2017 a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul ...
Au și hoții talentele și pasiunile lor. Dacă unii se profilează pe buzunare, magazine sau bancomate, alții se rezumă la... automate de cafea. Este și cazul a doi tineri, în vârstă de 15 și, respectiv, 19 ani, care au fost prinși de jandarmi în timp ce încercau să spargă un asemenea ...
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de tâlhărie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța i-au identificat pe I.M, în vârstă de 13 ani și M.M., în vârstă de 12 ani, din Constanța, bănuiți de comiterea faptei. Astfel, la data de ...
Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat, în data de 24 mai, la sediul IPJ Constanța, activități informativ-preventive cu elevi de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Elevii au vizitat serviciile Criminalistic și Acțiuni ...
La data de 20.05.2017, poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au desfășurat activități informativ-preventive în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, în cadrul evenimentului intitulat ,,Noaptea Muzeelor”. Polițiștii constănțeni au ...
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care a șantajat, în repetate rânduri, un om de afaceri din Constanța, care i-a oferit suma de 4500 de lei. La data de 16 mai a.c ...
Deși a fost condamnat pentru furt, nu s-a putut abține să nu mai comită altul. Un bărbat din Constanța, în vârstă de 46 de ani, pe numele căruia magistrații Judecătoriei Constanța a emis o hotărâre de condamnare la pedeapsa de 2 ani și 910 zile de închisoare pentru ...
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în perioada 12 – 14 mai a.c., s-a acționat în baza unui Plan Național al Poliției Române, polițiștii constănțeni desfășurând activități zilnic pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă ...
Poliţiştii constănțeni încearcă să dea de urma unei fete de 15 ani din satul Cloșca (comuna Horia), care a dispărut de acasă de la începutul săptămânii. Numele ei este Mihaela-Georgiana Pîrlea și ultima dată a fost văzută în 9 mai, când a plecat de acasă de bunăvoie ...
Acționând în baza unui plan național al Poliției Române, polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța urmează să desfășoarere, în perioada 12 - 14 mai, activități zilnice pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea ...
Un bărbat de 67 de ani, din Constanța, s-a ales cu dosar penal după ce, joi seara, s-a urcat băut la volan, a acroșat un autoturism, iar apoi Hummer-ul pe care îl conducea a ricoșat în vitrina unei farmacii. Potrivit polițiștilor constănțeni, accidentul s-a petrecut joi seara, în municipiul ...