În aceste zile, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa continuă să desfăşoare acţiuni şi controale pe raza judeţului. Pînă vineri, peste 195 de poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Ordine Publică, Serviciului Poliţiei Rutiere, Serviciului Investigarea Fraudelor şi a Posturilor de Poliţie au efectuat pînde şi patrulări pentru prevenirea şi combaterea faptelor cu violenţă precum şi activităţi ce au vizat disciplinarea conducătorilor auto. Poliţiştii au sporit efectivele şi măsurile de ordine şi în zona unităţilor de învăţămînt. În ultimele două zile, au fost efectuate 148 de controale în urma cărora poliţiştii au dat 477 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 54.210 lei. În timpul acestor verificări au fost constatate opt infracţiuni, dintre care patru sînt economico-financiare, una judiciară şi trei de altă natură. Tot în această perioadă au fost identificaţi zece suspecţi de comiterea unor infracţiuni. Unul dintre ei este Ionuţ Robu, de 23 ani, din Năvodari, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Referitor la infracţiunile de natură economico-financiară, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor îl cercetează în stare de libertate pe Iancu Grăniceru, care, în calitate de administrator al SC Construct Dorian SRL, a luat din casieria unităţii 115.760 lei fără a întocmi în termenul prevăzut de lege contribuţiile cu reţinere la sursă, în sumă de 5.728 lei. Alături de el este cercetat, tot în stare de libertate, Costel Solomon, reprezentant al SC Cosmobag SRL, care a emis o filă cec în valoare de 7124 lei fără a avea disponibil în contul bancar. Agenţii rutieri l-au mai depistat în trafic pe Lucian Liviu Buga, de 36 ani, din Constanţa, în timp ce conducea beat un autoturism. În urma controlului cu aparatul Drager, s-a constatat că şoferul avea o alcoolemie de 0.73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorului auto i s-a întocmit dosar penal.