Poliţiştii de la Rutieră, arestaţi pentru a doua oară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţiştii de la Rutieră, arestaţi pentru a doua oară

Eveniment 01 August 2009 / 00:00 3931 accesări

Mai bine de 24 de ore i-au trebuit judecătorului de la Tribunalul Constanţa pentru a lua decizia de a-i aresta preventiv, pentru 29 de zile, pe cei 11 agenţi din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa şi pe cei trei civili consideraţi complicii lor. Instanţa a decis că cei 14 prezintă pericol pentru ordinea publică şi că nu pot fi lăsaţi în libertate, astfel încît a dispus încarcerarea lor pentru a doua oară cu menţiunea că arestarea lor trebuie făcută imediat. Avocaţii au declarat recurs care se va judeca la Curtea de Apel Constanţa. Subofiţerii sînt acuzaţi de luare şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, folosirea în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii, permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi fals intelectual. După aflarea sentinţei, vineri după-amiază, Gigi Cristian Ruşescu, Andrei Daniel Mircea, de 24 de ani, Elvin Cadîr, de 23 de ani, Iulian Dumitru Maxim, de 31 de ani, Enis Vuap, de 23 de ani, Bogdan Andrei Călugăru, de 25 de ani, Cosmin Cristian, de 28 de ani, Mihai Paul Ciolpan, de 35 de ani, Marius Ivan, de 28 de ani, Cristina Gherlan, de 25 de ani şi Cristian Nazarovici de 33 de ani, Alin Bogdan Drughe, de 25 de ani, George Guliu, de 42 de ani şi Gigel Budur, de 27 de ani, s-au prezentat, rînd pe rînd, de bunăvoie la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, însoţiţi de rude şi prieteni.

Reamintim că, 39 de subofiţeri suspectaţi de fapte de corupţie au fost săltaţi, în dimineaţa zilei de 25 iunie, de la domiciile lor de către mascaţi, şi aduşi cu dubele la sediul DGA Constanţa. Casele poliţiştilor au fost răsturnate cu susul în jos de ofiţerii anticorupţie, care, ajutaţi de zeci de jandarmi, au făcut, începînd cu orele 6.00, peste 50 de percheziţii, în urma cărora au ridicat computere, laptop-uri, înscrisuri, bani şi documente. Percheziţii au vizat şi birourile Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR), de pe strada Cuza Vodă, de unde anchetatorii au plecat cu mai multe unităţi centrale şi dosare, probe pe care le-au adus apoi la sediul Parchetului de pe lîngă Tribunalul Constanţa. Conform procurorilor, în luna noiembrie a anului trecut, la doar cîteva zile după un jaf petrecut în oraşul Hîrşova a fost dat în consemn autoturismul lui Marian Alexandru Lupu, unul dintre principalii suspecţi în acest caz. De la acea dată, au intrat în atenţia procurorilor agenţii de poliţie Andrei Daniel Mircea, Elvin Cadîr şi Enis Vuap care, spun anchetatorii, l-ar fi avertizat pe Marian Alexandru Lupu că poliţia este pe urmele lui. Seria faptelor necugetate ar fi continuat pe 19 noiembrie 2008, cînd agenţii Andrei Daniel Mircea şi Elvin Cadîr, i-ar fi comunicat lui Marian Alexandru Lupu dispunerea echipajelor de poliţie de pe raza municipiului Constanţa şi misiunile pe care acestea le aveau, încălcîndu-şi astfel atribuţiile de serviciu. Aşa a început ancheta, care a dus la decimarea Poliţiei Rutiere Constanţa. Interesant este faptul că ceilalţi poliţişti „săltaţi” de acasă, în dimineaţa de 25 iunie anul acesta, de trupele speciale sînt cercetaţi în stare de libertate, cu toate că sînt acuzaţi de aceleaşi infracţiuni ca şi colegii lor arestaţi vineri.

Taguri articol


12