După două săptămîni de aşteptare, timp în care instanţa Curţii de Apel Constanţa şi-a motivat decizia de eliberare din arest a celor 11 poliţişti de la Rutieră, dosarul a ajuns, ieri, înapoi pe rolul Tribunalului Constanţa. Magistraţii au stabilit să judece, astăzi, pentru a doua oară, propunerea de arestare preventivă formulată de procurori împotriva celor 11 agenţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere acuzaţi de acte de corupţie şi a celor trei persoane civile considerate complicii oamenilor legii. Judecătorii Curţii de Apel spun, în decizia prin care au anulat mandatele de arestare preventivă şi au dispus rejudecarea propunerii de către instanţa de fond, că faptele nu sînt prezentate diferit pentru fiecare inculpat în parte, ci sînt relatate la modul global, general, contrar legii, iar pretinsele infracţiuni fac referiri trunchiate la contribuţia fiecărui inculpat. Cei 11 agenţi de poliţie şi “civilii” care le-au intermediat afacerile sînt acuzaţi de luare de mită şi dare de mită, trafic de influenţă, abuz în serviciu, folosirea în mod direct sau indirect de informaţii ce nu sînt destinate publicităţii, permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii şi fals intelectual.