Poliţiştii ies în stradă, nemulţumiţi de rezultatul negocierilor cu reprezentanţii MIRA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţiştii ies în stradă, nemulţumiţi de rezultatul negocierilor cu reprezentanţii MIRA

Justiție 26 Octombrie 2007 / 00:00 1001 accesări

Reprezentanţii sindicatului ProLex au anunţat că vor organiza, luni, în faţa sediului Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) un miting de protest la care vor participa peste 500 de poliţisti din 16 judeţe, precum şi delegaţiile organizaţiilor sindicale din 19 ţări europene afiliate Consiliului European al Sindicatelor din Poliţie, ca urmare a nemulţumirilor generate de rezultatul negocierilor cu reprezentanţii ministerului. Printre revendicările sindicaliştilor se numără creşterea indicelui de salarizare a agenţilor de poliţie, creşterea salariului personalului contractual din MIRA şi acordarea unor drepturi similare funcţionarilor publici, acordarea sumelor restante (prime de concediu pentru 2004-2006 şi spor de fidelitate pe 2005), plata integrală a orelor suplimentare şi asigurări de sănătate gratuite pentru toţi poliţiştii. Reprezentanţii Pro Lex arată că prin acest miting se doreşte atragerea atenţiei asupra faptului că poliţiştii au \"probleme profesionale nerezolvate. \"Nu am urmărit şi nu am dorit în mod expres să organizăm acest miting de protest. Problemele sesizate în nenumărate rînduri, devenite revendicări, nu şi-au găsit rezolvarea în timp util, de aceea sîntem nevoiţi să apelăm la forma extremă de luptă sindicală\", a declarat preşedintele Pro Lex, Vasile Lincu. Reprezentanţii Ministerului Internelor şi cei ai Sindicatului Pro Lex s-au întîlnit, joi, pentru a doua zi consecutiv, în cadrul Subcomisiei de Dialog Social pe probleme de ordine publică, în urma discuţiilor purtate, după cum s-a convenit în ziua precedentă, fiind analizate punctual, revendicările sindicale. Pentru că în urma discuţiilor nu s-a ajuns la un acord între cele două părţi, Pro Lex a anunţat că va recurge la proteste. \"Reprezentanţii Pro Lex au demonstrat că există probleme profesionale prin prezentarea punctuală a acestora, au propus modalităţi de soluţionare acceptate de membrii subcomisiei MIRA. Astfel, pentru interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor legale, urmează să se emită dispoziţii circulare la nivelul tuturor structurilor, iar pentru alte probleme semnalate este necesară o analiză mai complexă şi elaborarea unor iniţiative legislative. Cu toate acestea, reprezentanţii sindicatului Pro Lex consideră că negocierile nu au avut o finalitate concretă. Dialogul a fost mai mult decît necesar pentru identificarea pîrghiilor de rezolvare de comun acord\", a precizat Vasile Lincu. Cu tuate acestea, în urmă cu o zi, reprezentanţii Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex şi cei ai Ministerului Internelor au rezolvat problema mutării definitive a poliţiştilor numai cu acordul acestora, aceasta fiind una din cele mai importante revendicări a sindicaliştilor. Membrii Comisiei de Dialog Social au recunoscut că sînt anumite probleme de interpretare şi aplicare unitară a prevederilor legale. Astfel, s-a stabilit ca mutarea definitivă a poliţiştilor să fie posibilă numai cu acordul celui vizat. În cazul mutării definitive, poliţistul se bucură de anumite drepturi, stabilite prin Legea Funcţionarului Public, dar neacordate pînă în prezent. Funcţionarul public poate refuza mutarea în cadrul altei structuri a autorităţii sau instituţiei publice în altă localitate dacă se află în situaţia de graviditate, dacă îşi creşte singur copilul minor sau în funcţie de starea sănătăţii, dovedită cu certificat medical, sau dacă mutarea se face într-o localitate în care nu i se asigură condiţii corespunzătoare de cazare.

Taguri articol


12