Polițiștii au continuat campania de prevenire și informare ce are ca scop creșterea gradului de siguranță a turiștilor. Astfel, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei din cadrul Biroului de Poliție pentru stațiunea Mamaia i-au informat pe turiști cum să-și păzească bunurile de hoți. Acțiunea a fost înscrisă în planul comun al autorităților pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică - Litoral 2017. Amintim că informarea turiștilor, și nu numai, cu privire la prevenirea furturilor de pe plajă, din autovehicule și camerele de cazare, precum și la dispariția de minori a devenit, în perioada sezonului estival, o prioritate a Poliţiei Române și Poliției Locale. De aceea, zilele trecute, oamenii legii au distribuit materiale informativ-preventive și au purtat discuții cu cei care se aflau pe plajă, în scopul informării acestora cu privire la modurile de operare folosite de infractori și importanța unor măsuri minime de siguranță ce stau la îndemâna tuturor pentru a nu deveni victime. Astfel, la toate hotelurile şi locurile de cazare omologate, în locuri vizibile, sunt afişate materiale preventive, iar turiştilor le sunt distribuite pliante şi brăţări informative. „Un comportament neadecvat, caracterizat prin neglijență și ignoranță, ajută la comiterea acestui gen de fapte. Astfel, exersarea spiritului de vigilență reprezintă un scut împotriva hoților și a altor genuri de infractori“, potrivit conducerii IPJ Constanța. O atenţie deosebită este acordată şi taberelor şcolare existente în staţiunile de pe litoral, în cadrul cărora se vor derula campanii de prevenire în rândul elevilor.
LITORALUL, SUPRAVEGHEAT
Pentru a asigura liniștea și ordinea publică, conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța a anunțat că, de la 1 iulie, 164 de polițiști detașați din teritoriu acționează pe litoral, în zona stațiunilor de la Marea Neagră. Potrivit IPJ, în baza Planului de acțiune „Litoral 2017”, în perioada 1 iulie - 3 septembrie, zilnic, 447 de polițiști vor acționa pe întreg litoralul. Dintre aceștia, 283 de polițiști sunt din cadrul IPJ Constanța, iar 164 sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind detașați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.