Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat, ieri, că va încerca, în primele trei luni ale anului, să plătească poliţiştilor banii pentru echipament restanţi din 2012, iar până în trimestrul al treilea să fie achitate şi sumele aferente anului 2013. Radu Stroe a spus că ieri s-a întâlnit cu \"activul de comandă\" din Ministerul Afacerilor Interne, pentru a discuta despre buget, atât din perspectiva reorganizării generate de trecerea Administraţiei la Ministerul Dezvoltării Regionale, cât şi din cea a bugetului propriu-zis pentru 2013. Ministrul a adăugat că, deşi nu este deloc optimist în ceea ce priveşte bugetul, va încerca, în primele trei luni ale anului, să asigure plata către poliţişti a sumelor restante pentru echipament rămase din 2012 (aproximativ 2.000 de lei pentru fiecare poliţist, n.r.), iar până în trimestrul al treilea să-şi primească toţi banii de echipament şi pentru anul 2013. \"Nu este vorba despre creşteri salariale, este vorba doar despre nişte drepturi băneşti pe care poliţiştii le au\", a explicat ministrul Afacerilor Interne. Stroe a adăugat că le-a comunicat şefilor structurilor din MAI faptul că oamenii care au fost de serviciu în zilele de sărbători trebuie neapărat să-şi recupereze zilele libere.