Poliţiştii de la Poliţia Piteşti fac, joi dimineața, 14 percheziţii la locuinţe, cabinete medicale și școli de șoferi, fiind vizate persoane care au eliberat certificate medicale în care atestau în mod fals că au examinat solicitanţii. Persoanele vizate de cele 14 percheziţii sunt bănuite ...
Un șofer de taxi a fost depistat de polițiștii din municipiul Suceava circulând, duminică dimineața, cu 131 de km/h, fiind apoi urmărit pe o stradă după ce a refuzat să oprească, iar apoi a fost încătușat pentru că la sediul Poliției a devenit agresiv. Potrivit Poliției Județene Suceava ...
Un ofiţer de poliţie din Călăraşi, care conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea, a fost oprit cu focuri de armă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, poliţiştii trăgând 12 focuri de armă în aer şi spre autovehicul, iar sursele Mediafax susţin că ...
Cinci persoane, printre care două minore, au ajuns la spital, sâmbătă seara, după ce maşinile în care se aflau s-au ciocnit, într-o intersecţie din centrul Piteştiului, din vina unui şofer începător care nu a respectat indicatorul "cedează trecerea". Potrivit ...
Peste 250 de șoferi au fost sancționați, într-o singură zi, după ce au fost prinși în timp ce încălcau regulile în zona trecerilor la nivel cu calea ferată, cuantumul amenzilor fiind de peste 140.000 de lei, anunță Poliția Română. "Pentru abaterile constatate ...
O cultură de aproape 100 kg de canabis a fost descoperită, joi, de polițiștii clujeni și de procurorii DIICOT Cluj, un bărbat în vârstă de 61 de ani fiind reţinut în acest caz. Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis joi, în urma percheziţiilor au mai fost descoperite fragmente ...
Controversatul Marius Iulian Ursoi a fost descoperit marți seară decedat în curtea locuinței sale din Eforie Nord. Bărbatul și-a pus capăt zilelor spânzurându-se de un copac. El a fost găsit de un prieten, care a sunat imediat la 112 și a cerut ajutor. Medicii sosiți la fața locului nu au ...
Poliţiştii au depistat în perioada 9-15 septembrie, 174 de persoane care erau dispărute sau pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată. "Poliţiştii din întreaga ţară au depistat 116 persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 85 de minori. Aceştia au fost ...
Condițiile în care polițiștii și jandarmii români pot face uz de armamentul din dotare sunt redefinite în mod esențial de o serie de modificări și completări aduse Legii 17/1996 privind regimul munițiilor și armelor de foc. Acestea au fost adoptate marți de parlamentari. Cea mai ...
Țipetele, urletele și îmbrâncelile au dominat atmosfera, marți dimineață, în zona pieței din Km 4-5, unde echipe comune ale Primăriei, Inspectoratului de Poliție al Județului și Inspectoratului de Jandarmi au făcut noi controale în rândul comercianților, pentru prevenirea și ...
Polițiștii de la Rutieră și medicii de la Ambulanță au fost solicitați să intervină, luni seara, la un accident în care o șoferiță a intrat într-un stâlp. Accidentul s-a petrecut în zona Gării Constanța. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma ...
Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa şi Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, au prins, în noaptea de vineri spre sâmbătă, şapte migranţi din Kosovo, Etiopia și Eritrea, transmite corespondentul MEDIAFAX. Potrivit Poliţiei de Frontieră, poliţiştii de frontieră din Sânnicolau ...
Un grav accident de circulație a avut loc miercuri dimineață în apropiere de localitatea tulceană Mihail Kogălniceanu. O mașină s-a răsturnat în afara părții carosabile. Un cititor ne-a trimis poze pe adresa redacției. Vom reveni cu amănunte.
Dacă e sărbătoare, poți să bei și să te urci liniștit la volan. Asta și-au spus unii șoferi care au fost prinși băuți pe drumurile publice din județul Constanța. În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01.30, polițiștii din Medgidia au depistat un bărbat în vârstă de ...
Polițiștii clujeni au declanșat duminică o acțiune de căutare a unui bărbat evadat din arest preventiv, în paralel fiind demarată și o anchetă pentru stabilirea condițiilor în care acesta a părăsit centrul de reținere din Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de ...
Un bărbat în vârstă de 80 de ani a fost găsit spânzurat miercuri pe strada icolae Grindeanu din cartierul constănțean Km 4-5. Medicii au constatat decesul iar polițiștii au demarat o anchetă.