Poliţistul Florin Meliu, în continuare, în comă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţistul Florin Meliu, în continuare, în comă

Eveniment 02 Aprilie 2009 / 00:00 10297 accesări

Agentul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa Florin Sorin Meliu, grav rănit în urma unui accident de circulaţie, se află în continuare în stare critică, în Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Cadrele medicale spun că pacientul este în continuare în comă de gradul III şi sînt sceptice în privinţa şanselor sale de supravieţuire. Potrivit medicilor, poliţistul prezintă un grav traumatism cranian deschis, fracturi costale cu perforarea plămînilor, precum şi o fractură la nivelul coloanei cervicale. Mai mult, o parte a creierului său este inundată de sînge, pacientul fiind menţinut în viaţă cu ajutorul aparatelor medicale. Membrii familiei intenţionează să-l transfere într-un spital din Capitală, unde se va încerca drenarea sîngelui care ameninţă să-i inunde întreg creierul. Starea sa de sănătate nu-i permite, deocamdată, transportul la o altă clinică. Reamintim că Florin Sorin Meliu, de 26 de ani, agent în cadrul Biroului Accidente Uşoare al SPR Constanţa, a fost grav rănit, marţi după amiază, într-un accident de circulaţie produs pe bulevardul Aurel Vlaicu, în dreptul complexului comercial Metro 1, din Constanţa. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că Meliu, aflat în concediu de odihnă, conducea, pe bulevardul Aurel Vlaicu, autoturismul Daewoo Nubira cu numărul CT 31 MGF, dinspre zona Dobrogea către intersecţia cu strada Baba Novac. În dreptul complexului Metro 1, şoferului i-a apărut în faţă, pe banda a doua de mers, un autoturism care a ieşit din parcarea hipermarketului. Pentru a evita coliziunea, poliţistul a tras de volan stînga, moment în care a pierdut controlul maşinii, care a intrat pe contrasens, unde a fost lovită în plin de un tir marca Volvo, înmatriculat BH-9447. Victima a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Colegii poliţistului care anchetează împrejurările producerii accidentului spun că niciun martor nu a putut da detalii despre maşina care a ieşit din parcarea de la Metro1 fără să se asigure.



12