Poliţistul Marius Ivan, eliberat din arest

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Poliţistul Marius Ivan, eliberat din arest

Eveniment 14 Iulie 2012 / 00:00 1682 accesări

La două zile de la trimiterea sa în judecată pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, Marius Marin Ivan, poliţist în cadrul Gărzii de Coastă, a fost pus în libertate. După ce magistraţii Judecătoriei Mangalia i-au menţinut starea de arest preventiv, instanţa Tribunalului Constanţa a admis, vineri, recursul lui Ivan şi i-a înlocuit măsura arestării cu obligarea de a nu părăsi ţara. Cum decizia este definitivă, poliţistul a părăsit vineri seară penitenciarul Poarta Albă. Reamintim că, pe 15 mai, Marius Marin Ivan se afla la volanul unui autoturism marca Opel şi se deplasa, împreună cu colegul său, Doru Jica, de 40 de ani, pe Drumul Naţional 38 (Constanţa - Negru Vodă), dinspre Comana către comuna Amzacea. La un moment dat, Ivan a pierdut controlul maşinii, care a părăsit carosabilul şi a lovit doi copaci de pe marginea drumului. Doru Jica a murit pe loc, în vreme ce Ivan a fost rănit. După producerea accidentului, Ivan a încercat să-i inducă în eroare pe oamenii legii, susţinând că la volanul maşini s-a aflat colegul său, care a murit. Adevărul a ieşit la iveală după 48 de ore, când anchetatorii au stabilit că supravieţuitorul teribilei coliziuni, Marius Ivan, a fost cel care a provocat tragedia. În urma efectuării analizelor biologice de sânge s-a stabilit că el a avut o alcoolemie de 1,90 grame la mie. După externarea din spital, Ivan a fost arestat.



12