Politizarea din administraţie şi corupţia din vămi, reclamate premierului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Politizarea din administraţie şi corupţia din vămi, reclamate premierului

Politică 10 Martie 2012 / 00:00 380 accesări

CORUPŢIE ÎN ADMINISTRAŢIE? Preşedintele PSD, Victor Ponta, i-a trimis, vineri, o nouă scrisoare primului-ministru, de această dată pe tema politizării şi a corupţiei din administraţie, atrăgându-i totodată atenţia că astfel de fenomene conduc la tragedii de genul celei petrecute la „coaforul groazei” din Dorobanţi. Ponta s-a mai referit la sistemul vamal din România. „În continuare, societatea românească primeşte semnale confuze în legătură cu voinţa dvs, ca prim-ministru, de a schimba cu adevărat ceva din modul în care s-a comportat coaliţia de guvernare în ultimii ani. Vreau să vă atrag atenţia asupra a două probleme grave. Politizarea numirilor din administraţie este o temă extrem de serioasă, care stă la originea lipsei de eficienţă sau chiar a corupţiei unor zone importante din administraţie. Chiar în aceste zile, Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a reclamat faptul că numirile în poliţie sunt politice şi a anunţat că a prezentat concluziile sale cu privire la Poliţia Capitalei încă din ianuarie“, se arată în document. Preşedintele PSD mai spune, în scrisoarea sa, că efectul politizării duce la drame şi tragedii, „pentru că eficienţa Poliţiei scade atunci când în funcţii executive sunt numiţi oameni pe criterii politice şi nu pe criterii de competenţă“.

CURĂŢENIE ÎN SISTEMUL VAMAL În al doilea rând, spune semnatarul scrisorii, „este tot mai mare nevoie“ de acţiuni de curăţenie în sistemul vamal din România. Victor Ponta a susţinut că există „mult prea multe zone neclare atât în ceea ce priveşte activitatea şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), care are o legătură directă cu fenomenele de corupţie din vămi, cât şi în ce priveşte activitatea sindicală din Vămi“. „Am auzit absolut indignat de existenţa unui protocol semnat între şeful Vămilor şi sindicaliştii din vămi conduşi de Vasile Marica, în care aceştia din urmă se angajează să îşi facă datoria, în schimbul netransferării unora dintre atribuţiile lor către alte autorităţi! Dacă aşa ceva există, este absolut revoltătoare realitatea pe care o descrie - respectiv aceea ca funcţionarii publici îşi fac datoria doar dacă li se răspunde pozitiv la un şantaj. Atât pentru consolidarea acestei instituţii, cât şi pentru eliminarea oricăror suspiciuni de corupţie, este nevoie de demararea unor anchete credibile, care să se refere la toate aceste zone“, scrie Victor Ponta în scrisoarea sa.



12